Ministrul Justiţiei, senatoarea PNL Alina Gorghiu a declarat luni, în plenul Senatului, la dezbaterea proiectui de lege pentru aderarea României la Convenţia privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris, la 21 noiembrie 1997 că ”este nevoie de măsuri pentru a preveni coruperea funcţionarilor publici în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, prin politici şi proceduri pentru a descuraja darea de mită, pentru promovarea conştientizării în rândul companiilor cu privire la riscurile şi consecinţele dării de mită”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alina Gorghiu a afirmat în plen că aderarea României la OCDE este un obiectiv de ţară de importanţă strategică care ne va permite să atragem investiţii, capital pentru mediul de afaceri şi să dezvoltăm economia naţională.

”Ratificarea Convenţiei Anti-mită a Organizaţiei este astăzi votată în Senat, camera decizională. Înseamnă că ţara noastră devine un jucător internaţional valoros pentru combaterea infracţiunilor de corupţie, alături de statele OCDE. Mai mult, ratificarea acestei convenţii va creşte semnificativ încrederea ţărilor partenere în economia noastră, stimulând astfel investiţiile străine. Felicit Ministerul Afacerilor Externe, care este în prima linie a eforturilor de aderare la Organizaţie. Avem şi Comisia specială de la nivelul Parlamentului, condusă de Preşedintele Senatului, domnul Nicolae Ciucă! Este una dintre cele mai importante comisii şi trebuie să facem echipă pentru finalizarea aderării la OCDE. Vă asigur că Ministerul Justiţiei va continua să facă tot posibilul pentru realizarea acestui proiect de ţară”, a spus ministrul Justiţiei.

Senatoarea PNL precizează că ”România a primit, de asemenea, şi invitaţia din partea OCDE de a face parte din Grupul de Lucru Anti-Mită”.

”Sunt paşi înainte, o recunoaştere a eforturilor făcute de România, a reformelor realizate până acum, la care Ministerul Justiţiei şi-a adus contribuţia. Implementarea proiectului de asistenţă tehnică privind conformitatea legislaţiei române cu prevederile Convenţiei anti-mită a OCDE a fost demarată în anul 2020. Iar de atunci, numărul formatelor de lucru în cadrul cărora Ministerul se implică activ s-a extins! Ministerul a facilitat, totodată, organizarea unei serii de interviuri între experţii evaluatori ai OCDE şi sectorul public, practicieni, mediul de afaceri, societatea civilă şi mediul academic. Suntem într-o lume în continuă schimbare, iar mecanismele de aplicare a legii aflate la dispoziţia statelor trebuie să ţină pasul cu aceste schimbări. Studiile arată că 65% din grupurile infracţionale active în statele membre al UE sunt compuse din membri de mai multe naţionalităţi”, a menţionat Gorghiu.

”De aceea, este nevoie de măsuri pentru a preveni coruperea funcţionarilor publici în cadrul operaţiunilor economice internaţionale: politici şi proceduri pentru a descuraja darea de mită, pentru promovarea conştientizării în rândul companiilor cu privire la riscurile şi consecinţele dării de mită.Iar aici educaţia anticorupţie reprezintă o prioritate. Motiv pentru care vă mulţumesc tuturor pentru votul de astăzi!”, a completat ministrul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.