Alina Gorghiu, preşedintele interimar al Senatului, a afirmat miercuri, în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News, că se va face această rotativă guvernamentală foarte uşor şi nu cu multe zbateri, cum ar spera unii sau alţii, ea precizând că la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare vom avea cu siguranţă un nou guvern cu un nou premier. Gorghiu a mai spus că o parte din miniştri se vor regăsi în viitorul Guvern, cei care au confirmat iar o parte vor fi schimbaţi, pentru că va fi îmbunătăţită echipa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Se va face această rotativă foarte uşor şi nu cu multe zbateri, cum ar spera unii sau alţii. La sfârşitul acestei sesiuni parlamentare vom avea cu siguranţă un nou guvern cu un nou premier”, a spus Alina Gorghiu. 

Ea a precizat că protocolul coaliţiei spune că această rotativă se face undeva la sfârşit de lună mai, dar a arătat că  procedura presupune nişte termene de la depunerea mandatului premierului, până la consultările formale prevăzute de Constituţie, prezentarea în faţa preşedintelui, desemnarea premierului, audierile în Parlament.

”Nu cred că poate pune cineva degetul fix pe o dată, important este ai un program de guvernare articulat şi o coaliţie stabilă”, a menţionat Gorghiu.

Preşedintele interimar al Senatului a arătat, despre dorinţa PSD de a păstra portofoliul Transporturilor, că pe protocol, Ministerul Transporturilor vine la PNL şi că decizia PNL este de a încerca să se respecte protocolul semnat.

Despre ceea ce va face preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, după ce va pleca din funcţia de premier, Alina Gorghiu a arătat că Nicolae Ciucă va fi cel care va decide, va veni în PNL şi partidul va decide.

”Premierul poate ocupa orice poziţie după rotativă, pentru că PNL vrea să îşi pună în practică toate proiectele cum altfel decât într-o poziţie relevantă”, a arătat ea.

Întrebată ce sfat i-ar da liderului PNL, Gorghiu a spus: ”Eu pot să vă spun unde cred eu că este relevant să meargă preşedintele PNL, acolo unde se simte confortabil şi poate să facă bine pentru proiectele PNL, dacă consideră că Senatul va fi locul unde se poate exprima mai bine va avea tot sprijinul colegilor şi eu şi colegii vom sprijini decizia şi o vom lua împreună”, a afirmat ea. 

Senatoarea a menţionat că o parte din miniştri se vor regăsi în viitorul Guvern, cei care au confirmat, care şi-au bifat obiectivele care au ştiut ce au de făcut şi au şi comunicat iar o parte vor fi schimbaţi, pentru că va fi îmbunătăţită echipa.

”Nu e un capăt de drum, e un lucru firesc să împrospătezi, dar decizia este una colectivă, va aparţine fiecărui partid”, a spus Gorghiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.