Majoritatea candidaţilor PSD au câştigat alegerile locale de duminică. Mulţi primari aflaţi deja în funcţie, precum Lia Olguţa Vasilescu de la Craiova, au reuşit să obţină un nou mandat fiind avantajaţi de scrutinul într-un singur tur. În multe dintre cazuri, procentul obţinut de aceştia este cu mult peste cel al următorilor candidaţi. Sunt însă şi edili vechi care au pierdut alegerile, unul dintre ei fiind Tudor Pendiuc, care a fost primar al Piteştiului timp de 24 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

REZULTATE FINALE - Alba - PNL câştigă majoritatea în Consiliul Judeţean Alba, cu peste 53% din voturi

PNL Alba a câştigat majoritatea în Consiliul Judeţean Alba şi va avea 18 din cele 31 de mandate, după ce a obţinut peste 53% din voturi, potrivit rezultatelor finale anunţate de BEJ Alba. PSD va avea nouă mandate, iar ALDE şi PMP câte două.

REZULTATE FINALE - Argeş -  Cornel Ionică l-a învins pe Tudor Pendiuc în cursa pentru Primăria Piteşti

 Primarul în funcţie al municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a pierdut lupta pentru al şaptelea mandat în faţa candidatului PSD, Cornel Ionică, la o diferenţă de câteva sute de voturi, potrivit rezultatelor finale oferite de BEM.

REZULTATE FINALE - AradGheorghe Falcă a câştigat al patrulea mandat la Primăria Arad cu 46,12 la sută din voturi

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă (PNL), a câştigat al patrulea mandat cu 46,12 la sută din voturi, potrivit rezultatelor finale ale BEM, în timp ce următorul clasat este Sebastian Bulumac (independent susţinut de PSD şi alte formaţiuni), care a obţinut 26,69 la sută din voturi.

REZULTATE PARŢIALE - Bacău Deputatul Cosmin Necula (PSD) a câştigat alegerile pentru Primăria Bacău, cu 34% din voturile electoratului

Deputatul Cosmin Necula (PSD) a câştigat alegerile pentru Primăria Bacău, cu 34% din voturile electoratului, senatorul liberal Dragoş Luchian obţinând sub 20% din voturi, potrivit datelor centralizate de partide din peste două treimi din secţiile de votare din municipiu.

REZULTATE FINALE - BihorBihor: PNL a câştigat 46 de primării din cele 101 din judeţ, PSD are 29, iar UDMR - 23

PNL a câştigat primăriile a 46 din cele 101 de localităţi din judeţul Bihor, în timp ce PSD şi UDMR vor avea primari în 29, respectiv 23 de localităţi bihorene, potrivit rezultatelor finale oferite de BEJ.

Potrivit Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Bihor, rezultatele finale ale alegerilor locale arată că PNL a câştigat primăriile în 46 din cele 101 de localităţi din judeţ, PSD în 29, iar UDMR în 23 de localităţi.

REZULTATE FINALE - Braşov - Primarul Braşovului, George Scripcaru, îşi păstrează funcţia pentru încă patru ani, el obţinând 51,23% din voturi

Primarul în funcţie al Braşovului, George Scripcaru, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu, îşi păstrează funcţia pentru încă patru ani, el obţinând 51,23% din voturile braşovenilor, arată rezultatele finale furnizate de Biroul Electoral Municipal (BEM).

REZULTATE FINALE - Braşov - PNL a câştigat alegerile locale în judeţul Braşov şi va avea 16 consilieri

Partidul Naţional Liberal a câştigat alegerile locale în judeţul Braşov şi a obţinut 38,37% din voturi, urmând să aibă 16 mandate de consilieri judeţeni, relevă rezultatele finale date publicităţii, luni după-amiază, de Biroul Electoral Judeţean Braşov.

REZULTATE PARŢIALE - Brăila - Social-democratul Marian Dragomir este noul primar al municipiului Brăila, potrivit numărătorii paralele a PSD

Social-democratul Marian Dragomir este noul primar al municipiului Brăila, potrivit numărătorii paralele parţiale a PSD, din 40 de secţii de votare, acesta obţinând în jur de 42% din voturile alegătorilor.

REZULTATE FINALE - Buzău- Candidatul PSD la Primăria Buzău câştigă detaşat alegerile. PSD a câştigat 76 de primării, PNL abia opt

Candidatul PSD la Primăria Buzău, Constantin Toma, a câştigat detaşat mandatul de edil, la o distanţă de peste 10.000 de voturi faţă de contracandidatul său de la PNL, Ovidiu Anghel, potrivit rezultatelor finale centralizate luni de Biroul Electoral Municipal. Social-democraţii au şi cele mai multe mandate în Consiliul Local Municipal Buzău.

PSD a câştigat 76 de primării, PNL abia opt; la CJ - PSD a obţinut peste 53%, urmat de PNL cu 23%

PSD a câştigat 76 de primării în judeţul Buzău, având un scor de 88,37 la sută, în timp ce PNL are doar opt primari, potrivit rezultatelor finale furnizate de BEJ. PSD a ieşit învingător şi la Consiliul Judeţean, obţinând peste 53 la sută din voturi, urmat de PNL cu 23,16 la sută.

REZULTATE FINALE - Caraş- Severin - Cele mai multe mandate de consilier judeţean - 14, obţinute de PSD; PNL are 13 mandate

PSD a obţinut cele mai multe mandate de consilier judeţean în Caraş-Severin, întrucât are 36,41% din voturi, în timp ce PNL va avea 13 mandate, UNPR şi PMP obţinând câte două, arată rezultatele finale ale BEJ.

REZULTATE PARŢIALE - Călăraşi - Primarul din Călăraşi, Daniel Drăgulin (PNL), câştigă al doilea mandat, iar PNL obţine de trei ori mai multe primării decât PSD

Primarul municipiului Călăraşi, Daniel Drăgulin, a fost reales pentru al doilea mandat, conform numărătorii paralele realizată de PNL. În judeţul Călăraşi, liberalii obţin, de asemenea, 37 de primării, de trei ori mai multe decât social-democraţii.

REZULTATE FINALE - Cluj - Boc obţine al patrulea mandat de primar la Cluj-Napoca, cu peste 64% din voturi; PNL va avea 17 consilieri locali - rezultate finale

Emil Boc a câştigat cel de-al patrulea mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca, având peste 64% din voturile alegătorilor, iar PNL a obţinut 17 mandate la Consiliul Local, urmat de PSD+ALDE şi UDMR, cu câte zece consilieri, arată rezultatele finale furnizate marţi de Biroul Electoral Municipal (BEM).

REZULTATE FINALE -Constanţa - După 16 ani, Constanţa are un nou primar - Decebal Făgădău (PSD); social-democraţii au majoritate şi în Consiliul Local

Municipiul Constanţa are, pentru prima dată după 16 ani, un nou primar - social-democratul Decebal Făgădău, care a obţinut peste 43.000 de voturi, urmat la o diferenţă semnificativă de liberalul Vergil Chiţac, cu 35.755 de voturi. PSD va avea şi în noul mandat majoritate în Consiliul Local, cu 13 consilieri din 27

REZULTATE FINALE - Dâmboviţa - PSD are 66 din 89 de primării, majoritatea în CJ şi peste jumătate din mandatele de consilieri locali

PSD a câştigat alegerile locale în judeţul Dâmboviţa, întrucât şi-a adjudecat, conform rezultatelor finale publicate de BEJ, 66 din totalul de 89 de primării, 22 dintre cele 35 de mandate de consilier judeţean şi peste jumătate dintre mandatele de consilieri locali din judeţ.

Candidatul PSD Cristian Daniel Stan a câştigat alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Târgovişt. 

REZULTATE FINALE - Dolj - Lia Olguţa Vasilescu câştigă un nou mandat de primar al Craiovei, la o diferenţă de peste 46.000 de voturi faţă de principalul contracandidat

Lia Olguţa Vasilescu câştigă al doilea mandat de primar al Craiovei, la o diferenţă de peste 46.000 de voturi faţă de principalul său contracandidat, Pavel Badea (PNL), arată rezultatele furnizate de Biroul de Circumscripţie Electorală, după centralizarea finală a tuturor voturilor.

REZULTATE FINALE- Galaţi - Candidatul PSD la Primăria Galaţi, Ionuţ Pucheanu, are cele mai multe voturi, fiind urmat de candidatul PNL 

Candidatul PSD la Primăria Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a obţinut cele mai multe voturi, fiind urmat de candidatul PNL, Nicuşor Ciumacenco, şi de primarul în funcţie, Marius Stan, de la UNPR, potrivit rezultatelor finale prezentate de Biroul Electoral Municipal (BEM).

REZULTATE PARŢIALE - Giurgiu -  PSD câştigă Primăria şi majoritatea în Consiliul Local Giurgiu

Candidatul PSD Nicolae Barbu a câştigat alegerile pentru Primăria Giurgiu, iar partidul său a obţinut majoritatea în Consiliul Local, din care vor mai face parte PNL şi ALDE, potrivit rezultatelor finale centralizate de BEM.

REZULTATE FINALE - Harghita - UDMR a câştigat alegerile în Harghita, păstrând Primăria Miercurea Ciuc şi obţinând majoritatea în CJ - rezultate finale

Alegerile locale au fost câştigate, în judeţul Harghita, de UDMR, care a obţinut 47 din cele 67 de primării, inclusiv cea de la Miercurea Ciuc, unde Raduly Robert a câştigat al patrulea mandat. De asemenea, UDMR va avea majoritate în Consiliul Judeţean şi 530 de mandate de consilier local, potrivit rezultatelor finale ale BEJ.

REZULTATE FINALE - Hunedoara - Candidatul PSRO la Primăria Deva, Mircia Muntean, a câştigat alegerile cu 36,25%

Candidatul PSRO la Primăria Deva, Mircia Muntean, a câştigat alegerile cu 36,25% din voturi, el fiind urmat de reprezentantul PNL, Petru Mărginean, cu 25,59%, potrivit rezultatelor finale oferite de BEM Deva.

REZULTATE PARŢIALE - Iaşi - PSD a câştigat toate primăriile de municipii şi oraşe din judeţul Iaşi; candidaţii PNL au ieşit victorioşi în 30 de localităţi

PSD a câştigat toate primăriile de municipii şi oraşe din judeţul Iaşi, respectiv Iaşi, Paşcani, Târgu Frumos, Hârlău şi Podu Iloaiei, dar şi primăriile a 57 de comune, în timp ce candidaţii PNL au ieşit victorioşi în 30 de localităţi.

REZULTATE FINALE - Ialomiţa -  PSD obţine peste jumătate din mandate în CJ Ialomiţa şi câştigă 42 din 66 de primării

PSD a câştigat detaşat alegerile în judeţul Ialomiţa, rezultatele finale centralizate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) arătând că social-democraţii au obţinut 58% din mandatele de consilier judeţean, precum şi peste jumătate din mandatele de consilier local şi 42 dintre cele 66 de primării, inclusiv reşedinţa de judeţ.

REZULTATE PARŢIALE - Maramureş - Aflat în arest, Cherecheş câştigă un nou mandat la Primăria Baia Mare şi le mulţumeşte băimărenilor

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, aflat în arest din 27 aprilie şi trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată, susţine că a câştigat un nou mandat, transmiţându-le băimărenilor un mesaj în care le mulţumeşte "din toată fiinţa" sa. El le mai spune acestora că va fi "mai mult decât un primar": "Voi fi fratele vostru, copilul vostru, nepotul vostru!".

REZULTATE PARŢIALE - Mehedinţi - Primăria Drobeta Turnu Severin, câştigată de social-democratul Marius Screciu, susţinut de fostul edil, care nu a mai candidat

Alegerile pentru obţinerea fotoliului de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin au fost câştigate de către social-democratul Marius Screciu, potrivit numărătorii paralele a partidelor politice. Screciu a fost susţinut de către fostul edil, care nu a mai candidat.

REZULTATE FINALE - Mureş - Dorin Florea a câştigat al cincilea mandat de primar al municipiului Târgu Mureş, cu 42,95% din voturi

Primarul în funcţie din Târgu Mureş, Dorin Florea, care a candidat independent, a câştigat al cincilea mandat cu 42,95% din voturi, în timp ce la Consiliul Local niciun partid nu a reuşit să obţină majoritatea, cele mai multe mandate revenind UDMR, potrivit rezultatelor finale anunţate de BEM.

REZULTATE FINALE - Prahova-  Candidatul PNL, Adrian Dobre, a câştigat Primăria Ploieşti. PNL a obţinut peste jumătate dintre primăriile din judeţul Prahova

Candidatul PNL, Adrian Dobre, a câştigat Primăria Ploieşti la o diferenţă de peste 4.000 de voturi faţă de cel social-democrat, în timp ce PSD a obţinut cele mai multe mandate în Consiliul Local, din care vor mai face parte PNL, ALDE şi PMP, arată rezultatele finale oferite de BEM.

PNL a obţinut peste jumătate dintre primăriile din judeţul Prahova, inclusiv primăriile celor două municipii Ploieşti şi Câmpina, în timp ce la Consiliul Judeţean PSD are cu un mandat mai mult decât PNL, CJ Prahova urmând să fie format din PSD, PNL, ALDE şi PMP.

PNL a câştigat 56 dintre cele 104 primării ale judeţului Prahova, în urma scrutinului de duminică, potrivit rezultatelor finale centralizate de Biroul Electoral Judeţean

REZULTATE FINALE - Satu Mare Candidatul UDMR, Gabor Kereskenyi, a câştigat Primăria Satu Mare. UDMR are cele mai multe mandate în CL

Candidatul UDMR pentru Primăria Satu Mare, Gabor Kereskenyi, a câştigat alegerile cu 42% din voturi, conform rezultatelor finale anunţate de BEM, în timp ce principalul său contracandidat, Costel Coica (PSD), a obţinut 28,48%. UDMR are şi cele mai multe mandate în CL Satu Mare.

REZULTATE FINALE -Sibiu - FDGR a obţinut majoritatea în Consiliul Local Sibiu, având 12 mandate din 23

Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) a obţinut majoritatea în Consiliul Local Sibiu şi va avea 12 mandate de consilieri din cele 23. CL Sibiu va fi completat de PSD, cu şase consilieri, şi PNL cu cinci, potrivit rezultatelor finale ale Biroului Electoral Municipal Sibiu (BEM).

REZULTATE PARŢIALE - Suceava - Liberalul Ion Lungu câştigă un nou mandat de primar al municipiului Suceava

Candidatul PNL Ion Lungu, actualul primar al municipiului Suceava, a câştigat un nou mandat de primar, a declarat deputatul liberal Ioan Balan, el precizând că la Consiliul Judeţean, PNL are aproape 50 la sută din voturi.

REZULTATE PARŢIALE - Teleorman - Victor Drăguşin (PSD) câştigă al treilea mandat de primar al municipiului Alexandria - numărătoare paralelă

Social-democratul Victor Drăguşin obţine al treilea mandat de primar al municipiului Alexandria, PSD câştigând alegerile locale în alte patru oraşe din judeţul Teleorman, arată numărătoarea paralelă realizată de partid.

REZULTATE FINALE - TimişTimişoara: Nicolae Robu obţine 53,17. Cele mai multe mandate de consilieri judeţeni - 16, obţinute de PSD. PNL are 14 mandate

Nicolae Robu este anunţat drept câştigător la funcţia de primar al Timişoarei, cu 53,17 % din voturile alegătorilor, iar PNL conduce cu cele mai mari procente atât la Consiliul Judeţean, cât şi la Consiliul Local, potrivit numărătorii paralele a voturilor făcută de PNL, în urma centralizării a 117 dintr-un total de 207 secţii de votare din municipiu.

Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Tulcea, rezultatele finale ale alegerilor arată că, la scrutinul pentru primari, PSD a primit 37.372 de voturi, PNL - 29.700, candidaţii independenţi au luat 12.201 voturi, ALDE - 5.451 de voturi, PMP - 4.420 de voturi şi UNPR - 2.207 voturi. 

Astfel, social-democraţii au câştigat 30 de primării din cele 51, PNL - 18, iar câte o primărie a revenit PMP, unui independent şi Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România.

REZULTATE PARŢIALE - Vaslui - Vasile Pavăl (PSD) a câştigat un nou mandat de primar al municipiului Vaslui, cu aproximativ 75% din voturi

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl (PSD), a câştigat un nou mandat, cu aproximativ 75 la sută din voturi, potrivit datelor centralizate de partide din aproximativ jumătate dintre secţiile de votare.

REZULTATE FINALE Vâlcea -  Mircia Gutău (PER), condamnat pentru corupţie, câştigă cu peste 40% Primăria Rm. Vâlcea. PNL are peste jumătate din primării

Fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău (PER), condamnat definitiv în două dosare de corupţie şi eliberat condiţionat, revine în fotoliul de edil după ce a obţinut peste 40% din voturi. PNL câştigă cele mai multe primării din judeţul Vâlcea, având primari în 51 din cele 89 de localităţi, potrivit rezultatelor finale.

REZULTATE FINALE - VranceaPSD a câştigat 54 de primării în judeţul Vrancea, PNL având doar 19; şi la CJ social-democraţii au majoritate - rezultate finale

PSD a câştigat 54 de primării în judeţul Vrancea, în timp ce PNL are doar 19, iar la Consiliul Judeţean social-democraţii au de asemenea majoritate, obţinând 18 mandate, arată rezultatele finale furnizate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.