Premierul Viorica Dăncilă se va afla, marţi, la Bruxelles, pentru a discuta cu viitorul preşedinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Întâlnirea va avea loc la ora 10.00, ora Bruxellesului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Discuţiile vor viza portofoliul de comisar european care ar urma să revină României, precum şi nominalizările făcute de Bucureşti.

Întrebată duminică seara, la Antena 3, când a vorbit ultima oară cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul a răspuns: „Am vorbit săptămâna trecută despre comisarul european. Am spus că pe data de 20 voi merge la Bruxelles şi voi avea o discuţie cu preşedintele Comisiei Europene”.

Premierul Viorica Dăncilă a condamnat, vineri, într-o conferinţă de presă la Iaşi, criticile faţă de propunerile de comisar european pe care le-a trimis la Bruxelles - Rovana Plumb şi Dan Nica. Ea a spus însă că, dacă cele două propuneri de comisar european nu sunt bune, Guvernul va veni cu altele. Viorica Dăncilă a precizat că l-a informat pe preşedintele Klaus Iohannis înainte de a trimite cele două nominalizări la Bruxelles.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.