Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, nouă şefi de stat, doi preşedinţi de Parlamente naţionale, un prim-ministru şi un ministru al Afacerilor Externe vor lua parte, în perioada 17-18 septembrie, la Bucureşti, la cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de preşedintele Klaus Iohannis. Summitul are ca scop realizarea unor progrese pentru creşterea interconectivităţii în regiune, în trei domenii principale - energie, transporturi şi digital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Summitul de la Bucureşti va reprezenta oportunitatea politică de a valida liniile directoare strategice care stau la baza dezvoltării viitoare a Iniţiativei celor Trei Mări. Astfel, această platformă politică flexibilă are ca prim obiectiv dezvoltarea economică a statelor din regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est, prin creşterea interconectivităţii, în special pe axa Nord-Sud, dar nu numai, în trei domenii principale - transport, energie, digital - şi stimularea competitivităţii economiilor statelor participante. Al doilea obiectiv vizează creşterea convergenţei reale între statele membre ale UE, contribuind astfel la întărirea unităţii şi coeziunii în cadrul Uniunii, pentru a permite continuarea politicii de integrare europeană, ca bază pentru relansarea proiectului european. În al treilea rând, Iniţiativa are rolul de a contribui la consolidarea relaţiei transatlantice, prin încurajarea prezenţei economice a SUA în regiune ca un catalizator pentru o cooperare consolidată şi ca parte a parteneriatului transatlantic.

"Summitul găzduit la Bucureşti de preşedintele Klaus Iohannis va contribui, totodată, într-o manieră concretă, la procesul de dezvoltare a cooperării regionale, marcând trecerea Iniţiativei în faza rezultatelor tangibile. Astfel, Summitul urmăreşte exprimarea susţinerii politice a statelor participante la Iniţiativă cu privire la o listă regională de proiecte prioritare de interconectare în domeniile energiei, transporturilor şi digital, propuse de guvernele statelor participante, crearea unei reţele a Camerelor de Comerţ din statele participante la Iniţiativă, demararea demersurilor pentru înfiinţarea unui Fond de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări şi lansarea oficială a site-ului Iniţiativei", a transmis, vineri, Administraţia Prezidenţială. 

În marja Summitului, va avea loc, la Romexpo, sub Înaltul Patronaj al preşedintelui Klaus Iohannis, prima ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, co-organizat de Administraţia Prezidenţială a României şi Camera de Comerţ şi Industrie a României, în cooperare cu Consiliul Atlantic al Statelor Unite şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. 

La Forumul de Afaceri vor participa companii şi oficiali guvernamentali din statele partenere în cadrul Iniţiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale, precum şi reprezentanţi ai think-tank-urilor şi mediului academic. Obiectivul Forumului este să stimuleze iniţiativele de afaceri şi investiţiile în regiune, să dezbată implementarea proiectelor prioritare, dar şi să abordeze factorii potenţiali de creştere şi inovare, cum ar fi IMM-urile, antreprenoriatul tânăr, start-up-urile şi incubatoarele de afaceri din regiune. În cadrul Forumului, vor fi organizate întâlniri de tip bussiness-to-business şi business-to-government, precum şi paneluri de dezbateri de tip policy care vor analiza implicaţiile strategice ale evoluţiilor din cadrul Iniţiativei.

Klaus Iohannis, va deschide Forumul de Afaceri luni, 17 septembrie, şi ulterior va participa  la o sesiune plenară prezidenţială alături de preşedintele Croaţiei, doamna Kolinda Grabar-Kitarović, Preşedintele Poloniei, domnul Andrzej Duda, Preşedintele Republicii Federale Austria, domnul Alexander van der Bellen, şi de Comisarul European pentru Dezvoltare Regională,Corina Creţu.

Luni seară, Iohannis va găzdui la Palatul Cotroceni un eveniment cultural dedicat Centenarului României Moderne şi un Dineu de Gală cu o participare prestigioasă.

Marţi, 18 septembrie, va avea loc Sesiunea Plenară a Summitului, care va fi moderată de Klaus Iohannis. Ulterior, preşedintele Iohannis va susţine declaraţii de presă, alături de preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarović, de prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, şi de Rick Perry, Secretarul Energiei al SUA.

Reprezentarea statelor participante la Summitul de la Bucureşti va fi asigurată la cel mai înalt nivel, prin prezenţa anunţată a nouă preşedinţi de stat, a doi preşedinţi de Parlamente naţionale, a unui prim-ministru şi a unui ministru al Afacerilor Externe.

Totodată, la Summit vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Iniţiativei, Comisia Europeană, prin preşedintele Jean-Claude Juncker, guvernele Statelor Unite ale Americii, în persoana Secretarului Energiei, Rick Perry, şi al Germaniei, prin ministrul federal al Afacerilor Externe, Heiko Maas, precum şi instituţiile financiare europene şi internaţionale, prin preşedinţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Sir Suma Chakrabarti, şi al Băncii Europene de Investiţii, domnul Werner Hoyer. Banca Mondială va fi, de asemenea, reprezentată la lucrările Summitului.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Primele două Summituri ale Iniţiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, şi Varşovia, în 2017.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.