Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, pe primul-ministru din Georgia, Giorgi Kvirikashvili, cu care a discutat despre aprofundarea parteneriatului româno-georgian, inclusiv prin demararea de proiecte comune în domeniul energiei şi transporturilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La începutul discuţiilor, preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat relaţiile politice excelente româno-georgiene, exemplificate inclusiv printr-o dinamică susţinută a contactelor politice de nivel, alături de sprijinul constant al României pentru parcursul european şi euro-atlantic al Georgiei, respectiv pentru reglementarea conflictelor prelungite privind regiunile separatiste georgiene în baza dreptului internaţional.

”Preşedintele României a încurajat aprofundarea parteneriatului româno-georgian, inclusiv prin stimularea conectivităţii relevante la nivel regional, prin dezvoltarea de proiecte economice, energetice şi de transport, care să valorifice proximitatea geografică şi conexiunea directă peste Marea Neagră dintre cele două ţări”, informează Administraţia Prezidenţială.

Totodată, Iohannis a apreciat progresul Georgiei în aplicarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, precum şi contribuţia acestei ţări la securitatea euro-atlantică.

La rândul său, Giorgi Kvirikashvili a mulţumit preşedintelui român pentru susţinerea arătată eforturilor Georgiei de aderare la UE şi la NATO.

”Prim-ministrul Giorgi Kvirikashvili a arătat că România este percepută în Georgia, atât la nivel politic, cât şi la nivelul cetăţenilor, ca fiind cel mai apropiat stat UE de ţara sa şi a subliniat angajamentul Guvernului pe care îl conduce pentru continuarea procesului de reformă în spirit european. Totodată, oficialul georgian şi-a exprimat hotărârea de a intensifica cooperarea economică cu România, inclusiv prin organizarea unei noi reuniuni a Comisiei Mixte Economice, în luna iunie, respectiv de Forumuri de Afaceri şi prin promovarea proiectelor de conectare privind transportul de mărfuri şi hidrocarburi, de interes pentru cele două state, peste Marea Neagră”, mai precizează sursa citată.

Prima întrevedere a lui Giorgi Kvirikashvili în România a fost cu premierul Sorin Grindeanu, cei doi şefi de guverne urmând să se reîntâlnească miercuri seara la o recepţie prilejuită de împlinirea a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Georgia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.