Europarlamentarul PMP Siegfried Mureşan a declarat, luni, că înalţii oficiali europeni trebuie să se întâlnească marţi cu un premier român care şi-a făcut un program politic din încălcarea regulilor fiscale şi economice europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Prim-ministrul Mihai Tudose are la Bruxelles întâlniri cu preşedintele Consiliului European, cu preşedintele Parlamentului European, cu preşedintele şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene. Înalţii oficiali europeni trebuie să ştie că România va fi reprezentată astfel în faţa instituţiilor Uniunii Europene de o persoană care a avut zero realizări în perioada în care a fost ministru al Economiei (...) Pe lângă aceste zero realizări ale mandatului său de ministru, şi în calitate de prim-ministru promite aceleaşi rezultate catastrofale”, afirmă deputatul european Siegfried Mureşan.

El susţine că programul de guvernare pe care Mihai Tudose l-a asumat în faţa Parlamentului contravine angajamentului României faţă de partenerii europeni de a nu depăşi limita de 3% a deficitului bugetar. ”Oficialii europeni aşteaptă ca Guvernul României să inverseze tendinţa de creştere a deficitului, adică să retragă măsurile populiste şi nesustenabile pe care le anunţă cu frecvenţă zilnică fără pic de responsabilitate. Dacă nu ia în serios regulile europene, România riscă să fie supusă unei proceduri de deficit excesiv, care prevede, printre sancţiuni, amenzi pentru ţara noastră, modificarea politicii de împrumut din partea Băncii Europene de Investiţii (BEI), sancţiuni care pot duce până la suspendarea plăţilor din fondurile europene structurale şi de coeziune. Acum vedem de ce sunt bune regulile europene: pentru a ne apăra de guverne iresponsabile”, susţine Mureşan.

Europarlamentarul avertizează că guvernul Tudose este pe cale să încalce reglementări europene şi în ceea ce priveşte preconizata introducere a impozitului de cifra de afaceri în locul impozitului pe profit.

„Această măsură se va lovi de o reglementarea europeană pe care şi România va trebui să o aplice de la 1 ianuarie 2020. Este vorba despre introducerea bazei fiscale comune a societăţilor (CCTB), care presupune un set unic de reguli pentru calcularea bazei fiscale a societăţilor. Aceasta va fi obligatorie la nivel european pentru multinaţionalele cu cifra de afaceri consolidată de peste 750 de milioane de euro şi opţională pentru celelalte companii de sub acest prag. Odată introdus acest sistem, România va trebui să aplice aceste norme, de aceea schimbarea actualei baze de impozitare în 2018 va genera o povară administrativă nouă asupra marilor companii din România, care ar urma să funcţioneze doar timp de 2 ani pe noile reguli pe care Guvernul Tudose vrea să le introducă pentru ca, apoi, să urmeze reguli fiscale noi”, se arată în comunicatul lui Siegfried Mureşan.

El acuză Guvernul că duce o politică economică ce va duce la cheltuieli mai mari decât ceea ce produce economia românească, lucru care nu poate decât să îngrijoreze Uniunea Europeană.

”În aceste condiţii, vă daţi seama ce dilemă trebuie să trăiască înalţii oficiali europeni când ştiu că trebuie să-l primească pe prim-ministrul României, o ţară parteneră, cu drepturi egale în interiorul Uniunii Europene, dar că această funcţie este ocupată de o persoană care şi-a făcut un program politic din încălcarea regulilor economice şi fiscale europene, o adevărată dilemă! Iar cei care au de pierdut de pe urma acestei situaţii sunt tot românii”, a conchis Siegried Mureşan.

Mihai Tudose pleacă, luni la Bruxelles, în prima sa vizită externă în calitate de prim-ministru, pentru a se întâlni cu mai mulţi oficiali europeni, printre care preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

”Cooperarea internaţională, domeniul afacerilor europene vor reprezenta într-adevăr axe prioritare pentru Executiv şi o dovadă se va vedea săptămâna viitoare, când, într-adevăr, premierul României intenţionează şi sper să realizeze, evident, să facă o primă vizită la Bruxelles pentru a se întâlni cu oficialii europeni, întâlniri la care am plăcerea să particip în calitatea mea de ministru delegat pentru Afaceri Europene, pentru a transmite acest mesaj ferm: România şi actualul guvern îşi respectă toate angajamentele asumate anterior şi are de gând să aibă o colaborare foarte bună cu partenerii europeni şi în acelaşi timp să-şi susţină cauza, atunci când este cazul, în raport cu partenerii noştri de acolo”, a afirmat Victor Negrescu, într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă la Alba-Iulia.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a mai spus că printre întâlnirile pe care premierul Mihai Tudose le are programate la Bruxelles se numără aceea cu preşedintele Comisiei European, Jean-Claude Juncker, şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.