Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, spune că este preocupat de decizia SUA de a ieşi din acordul nuclear cu Iranul, afirmând că România face tot ce îi stă în putinţă pentru “o reevaluare şi o dezvoltare a acordului nuclear cu Iranul”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Deocamdată singura consecinţă a deciziei americane este ieşirea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul şi revenirea la programul de sancţiuni împotriva Iranului. Pentru toate celelalte părţi care sunt implicate în acest acord nuclear şi pentru alte state rămân valabile prevederile din tratat atât timp cât nu se retrag din el. Deci nu avem probleme. Evident că suntem preocupaţi şi dorim să contribuim la găsirea unor soluţii care să depăşească această situaţie. Este normal să încercăm să facem tot ce ne stă în putinţă pentru o reevaluare şi o dezvoltare a acordului nuclear pe care l-au avut cele cinci state cu Iranul", a spus Teodor Meleşcanu.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, la Casa Albă, că Statele Unite se retrag din acordul în dosarul nuclear iranian, pe care l-a catalogat drept ”defectuos la baza sa”, relatează The Associated Press.

”Lucruri măreţe” pot avea loc pentru poporul iranian în urma anunţul retragerii Statelor Unite din acest acord nuclear global, a declarat el.

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat că ţara sa va rămâne membru al acordului nuclear, dacă interesele sale vor fi protejate, în ciuda faptului că Trump a decis retragerea SUA.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marţi seară, că sprijină decizia "curajoasă" luată de preşedintele SUA, în timp ce liderii Franţei, Germaniei şi Regatului Unit şi-au exprimat "regretul şi îngrijorarea". Emmanuel Macron, Angela Merkel şi Theresa May au semnat o declaraţie comună în care arată că cele trei state rămân părţi ale acordului nuclear încheiat cu Iranul în 2015. 

Franţa, Germania şi Marea Britanie, dar şi Statele Unite, Rusia şi China au semnat acest acord cu Iranul în iulie 2015, la Viena.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.