Cea mai mare fotbalist român, Gheorghe Hagi, povesteşte, de Ziua Naţională a României, cum a depăşit un moment extrem de dificil, care i-ar fi putut întrerupe complet cariera, atunci când a fost suspendat un an.
Mesajul său ajunge la public în cadrul campaniei ”Povestea spune că putem”, care reuneşte cinci poveşti ale unor mari sportivi şi prin care Banca Transilvania crede că poate schimpa mentalităţi şi poate readuce optimismul de ziua naţională.
Este o campanie despre încredere, despre sacrificiu, despre perseverenţă, despre schimbare, care arată că şi cele mai mari greutăţi pot fi depăşite.
Liderul Generaţiei de Aur şi Fondator al Academiei Hagi, marele fotbalist român a fost, la un moment-dat, foarte aproape să piardă tot ce construise până atunci în sport.
„Un moment foarte greu al meu a fost când la Farul, la juniori, m-a luat de la 14 ani, m-a luat la cei de 18 ani...jucam cu colegi cu 4 ani mai mari. Am început foarte bine în primele 3-4 etape, iar într-a 4-a etapă a venit pe teren domnul profesor Lazăr cu hârtia ca să semnez şi să mă duc la echipa naţională. Şi atunci a venit neprevăzutul, unde tata nu a vrut să mă lase, a zis că sunt prea mic să merg acolo. Cei de la Bucureşti imediat m-au suspendat atunci pe un an de zile. Nu am jucat niciun meci”, îşi aminteşte Hagi.
Chiar dacă nu i s-a mai permis să intre pe teren în meciuri, Hagi a continuat să se antreneze cu perseverenţă: „Am venit la toate antrenamentele. Antrenorul, nea Titi Mareş m-a dat exemplu... le spunea celorlalţi: de ce vine băiatul ăsta la toate antrenamentele dacă el nu joacă duminică şi voi de ce lipsiţi? Făcând acest lucru, antrenându-mă, a venit selecţia la 15 ani şi atunci tata m-a lăsat, atunci a înţeles...”
Să continui să munceşti chiar şi atunci când ai greutăţi mari este lecţia şi inspiraţia sa. „Să nu cedezi niciodată! Cel care se naşte pentru aşa ceva nu se lasă niciodată. Totul depinde numai de tine, de forţa ta interiorară. La mulţi ani, România!”, spune Gheorghe Hagi.
Tradiţia transmiterii unui mesaj inspiraţional şi aspiraţional României şi românilor cu ocazia zilei de 1 Decembrie a fost începută de Banca Transilvania acum 8 ani. Poveştile celor cinci mari sportivi români le vor spune şi în 2025 românilor că pot să realizeze ce îşi propun şi pot depăşi orice obstacol.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







