Preşedintele american Donald Trump crede că vastul scandal de corupţie din Ucraina „nu ajută” negocierile de pace aflate în prezent în curs de desfăşurare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Ucraina are câteva mici probleme dificile”, a declarat preşedintele american, duminică, la bordul Air Force One, la câteva ore după negocierile din Florida dintre o delegaţie americană şi una ucraineană, care nu au dus la niciun anunţ important. El a adăugat totuşi că există „şanse bune” ca un acord între Rusia şi Ucraina să fie încheiat în urma ultimelor discuţii din Florida.

O amplă anchetă privind corupţia în sectorul energetic, dezvăluită în ultimele săptămâni, a dus la demiterea, vineri, a lui Andriï Iermak, mâna dreaptă a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care până atunci conducea negocierile cu Statele Unite.

Emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, pleacă luni la Moscova, pentru a continua negocierile cu Rusia în jurul planului american de a pune capăt războiului din Ucraina, a declarat pentru AFP un responsabil american de rang înalt. El ar trebui să se întâlnească marţi cu liderul rus Vladimir Putin. Această deplasare are loc în urma negocierilor dintre delegaţiile americană şi ucraineană din Florida, calificate drept „productive” de către secretarul de stat american Marco Rubio, care a avertizat însă că „mai sunt încă multe de făcut” pentru a se ajunge la un acord.

La rândul său, preşedintele Volodimir Zelenski a fost primit, luni, la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron.

CITEȘTE ȘI Preşedintele Volodimir Zelenski este primit luni la Palatul Elysee, în condiţiile în care europenii au fost ţinuţi departe de negocierile pentru un acord de pace în Ucraina

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.