Şedinţa de constituire a noului Consiliu Superior al Magistraturii (CSM), rezultat în urma alegerilor organizate în perioada 7 iunie 2016 - 19 decembrie 2016 va avea loc în 6 ianuarie, când va fi aleasă şi conducerea acestei instituţii, anunţă CSM.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit ordinii de zi a şedinţei plenului, în 6 ianuarie este programată întâlnirea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (mandatul 2011-2016) cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii care se va constitui.

Această întâlnire va fi urmată de şedinţa de constituire a noului Consiliului Superior al Magistraturii şi de alegerea conducerii CSM.

Plenul Senatului a validat, marţi, cu unanimitate de voturi, lista magistraţilor aleşi membri în Consiliul Superior al Magistraturii.

Astfel, au fost votaţi: Marcu Simona Camelia - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Ghenea Mariana - ICCJ, Savonea Lia - Curtea de Apel Bucureşti, Ţînţ Nicoleta Margareta - Curtea de Apel Braşov, Chiş Andrea Annamaria - Curtea de Apel Cluj, Baltag Gabriela - Tribunalul Neamţ, Oprina Evelina Mirela - Tribunalul Ilfov, Bălan Mihai Andrei - Judecătoria Timişoara, Mateescu Mihai Bogdan - Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Olaru Codruţ - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Ban Cristian Mihai - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Deac Florin - Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Solomon Nicolae Andrei - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Toader Tatiana - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Lista a fost validată, prin vot secret cu bile, înregistrându-se 113 voturi ”pentru” şi niciun vot ”împotrivă”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.