Un om de afaceri italian care fusese condamnat de autorităţile din Italia pentru infracţiuni economice şi care se presupune că avea legături cu grupări mafiote a fost arestat preventiv, luni, în urma unei decizii a Curţii de Apel Alba Iulia, care a dispus punerea în aplicare a unui mandat de arestare europeană emis pe numele acestuia. Bărbatul, care fusese declarat mort de către familie, se află de peste 15 ani în România, unde şi-a dezvoltat mai multe afaceri. Jurnaliştii italieni scriu că Arigannelo Pasqualino ar fi avut legături cu "’Ndrangheta”, una dintre grupările mafiote italiene, iar banii investiţi în România ar fi putut fi de fapt banii grupării de crimă organizată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ariganello Pasqualino a fost condamnat în Italia pentru bancrută frauduloasă, insolvenţă frauduloasă şi deturnare de fonduri, iar familia sa l-a declarat mort, însă bărbatul se află de peste 15 ani în România.

Biroul de Presă al Curţii de Apel Alba Iulia a informat, luni, că instanţa a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare a cetăţeanului italian cu reşedinţa în Alba Iulia şi arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 15 zile.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă.

Potrivit sursei citate, cetăţeanul italian ar urma să fie predat către autorităţile judiciare din Italia.

Ariganello Pasqualino, care fusese condamnat la 9, respectiv 3 ani de închisoare pentru infracţiuni economice comise în Italia, a fost identificat recent de autorităţile italiene, care au cerut sprijinul autorităţilor din România pentru arestarea acestuia.

Italianul locuieşte în Alba Iulia de peste 15 ani, perioadă în care şi-a dezvoltat afaceri importante. Cea mai puternică societate a omului de faceri italian este SC Trustul de Construcţii Industriale SRL, care în anii 2000 derula afaceri importante în zonă.

În 2007, societatea lui Ariganello a achiziţionat terenul şi clădirile fostei fabrici Refractara din Alba Iulia, pentru suma de 10 milioane de euro, însă din această sumă nu ar fi achitat decât prima tranşă în valoare de 2 milioane de euro. Italianul îşi propunea să demoleze clădirile şi să valorifice fierul vechi, iar terenul urma să fie folosit ca investiţii imobiliare astfel încât la un moment dat a fost vehiculată chiar construirea unui mall în acea zonă. Criza economică l-a prins pe omul de afaceri cu o investiţie imensă şi firma acestuia a intrat în faliment, astfel încât terenul şi clădirile cumpărate au fost scoase la licitaţie şi vândute de lichidatorul judiciar.

Jurnaliştii italieni spun în articole privind povestea omului de afaceri că Arigannelo Pasqualino ar fi avut legături cu "’Ndrangheta”, una dintre grupările mafiote italiene, iar banii investiţi în România ar fi putut fi de fapt banii grupării de crimă organizată.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.