Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a respins, joi, definitiv, contestaţia înaintată de Ionuţ Cătălin Bălan, bărbatul din Argeş arestat de procurorii DIICOT sub acuzaţia de terorism după ce s-ar fi autoradicalizat într-un stat european şi ar fi aderat la gruparea teroristă Stat Islamic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Respinge, că nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Bălan Ionuţ Cătălin împotriva încheierii din data de 30 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti”, se arată în decizia instanţei supreme.

Pe 30 iunie, Ionuţ Cătălin Bălan a fost arestat de judecătorii Curţii de Apel Piteşti sub acuzaţia de terorism, după ce argeşeanul, care îşi spunea Ibrahim, s-a convertit la Islam şi a început să facă propagandă pentru statul islamic.

Potrivit DIICOT, bărbatul s-ar fi autoradicalizat într-un stat european şi ar fi aderat la gruparea teroristă Stat Islamic. El este suspectat că promova mesaje de susţinere a grupării teroriste, că a avut legătură cu atacurile de la Paris din noiembrie 2015, dar şi că distribuia pe reţelele de socializare imagini cu atacurile organizate de această grupare. În plus, el este suspectat că a transmis jihadiştilor date despre un obiectiv militar din România.
 


Conform procurorilor, începând cu luna noiembrie 2016, bărbatul a utilizat şi utilizează în continuare mai multe conturi pe o reţea de socializare prin intermediul cărora a postat şi distribuit fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH, precum şi înregistrări cu atacuri ale DAESH şi execuţii, prin decapitare şi împuşcare, cu intenţia de a le face cunoscute şi de a determina câştigarea de noi adepţi capabili să recurgă la săvârşirea aceluiaşi gen de fapte”. În plus, în primăvara anului 2015, suspectul a mers în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, observând cu atenţie căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acesta este îngrădit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.