Magistraţii de la Judecătoria Sector 3 Bucureşti protestează timp de două ore zilnic, începând de marţi, reclamând că salariile lor sunt mici, comparativ cu salariile magistraţilor din tribunale sau curţi de apel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, Daniela Stăncioi, magistraţii acestei instanţe întrerup lucrul şi nu vor intra în sălile de judecată între orele 10.00-12.00, în semn de protest faţă de nivelul salarizării.  

Ea a precizat că decizia de declanşare a protestului a fost luată în Adunarea Generală a Judecătorilor Sector 3, în 31 mai.  

Conform sursei citate, magistraţii sunt nemultumiţi de coeficientul de salarizare aprobat de CSM, în comparaţie cu ceilalţi judecători de la tribunale, curţi de apel şi instanţa supremă, în unele cazuri diferenţele salariale între judecători fiind şi de 20.000 de lei pe lună.  

"Nu dorim micşorarea indemnizatiilor celorlalţi judecători, ci doar corelarea salariilor judecătorilor de judecătorii cu indemnizaţiile celorlalţi judecători, în condiţiile în care 70% dintre dosare sunt soluţionate de judecătoriile din ţară, multe dintre ele rămânând cu soluţii definitive deoarece nu mai sunt atacate", a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, Daniela Stăncioi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.