PPC Energie extinde către segmentul firmelor mici oferta sa cu tarif dinamic, singura de acest fel din România în prezent, prin lansarea PPC Ore Smart PRO. Oferta este disponibilă clienţilor non-casnici cu contoare inteligente integrate în sistemul de măsurare inteligentă, cu un consum estimat sub 200.000 kWh pe an şi presupune un preţ fix pentru energia electrică, valabil 12 luni.
Ca în cazul PPC Ore Smart+, oferta pentru firme mici stabileşte un preţ redus al energiei electrice în anumite intervale orare: în fiecare sâmbătă şi duminică a anului, (între 00:00 şi 23:59), în tot cursul zilei, tot anul; de luni până vineri, în timpul nopţii, între orele 00:00 şi 05:59; şi de luni până vineri, între orele 11:00 şi 14:59, în perioada 1 martie - 31 octombrie, când producţia de energie din surse fotovoltaice este ridicată. În aceste intervale, preţul final al energiei electrice, cu toate taxele incluse, variază între 1,00-1,09 lei/kWh, în funcţie de zona de distribuţie.
„După succesul PPC Ore Smart+ pentru segmentul rezidenţial, oferta cu preţ redus în anumite intervale orare, extindem acum acest beneficiu şi către companiile de mici dimensiuni, un segment în care fiecare cost contează pentru planificarea zilei de mâine. Am observat o nevoie reală în piaţă pentru preţuri mai mici la energie electrică, mai ales în rândul micilor antreprenori, care simt direct impactul costurilor operaţionale în activitatea de zi cu zi. De aceea, oferim firmelor de mici dimensiuni cel mai mic preţ în intervalele cu tarif redus, pentru un control mai bun al costurilor cu energia electrică. Ofertele Ore Smart rămân o soluţie la îndemână pentru oricine vrea să consume responsabil şi la preţuri reduse”, a declarat Ionuţ Dună, Director General PPC Energie.
În restul intervalelor orare, de luni până vineri, între orele 06:00 şi 10:59 şi între orele 15:00 şi 23:59, tot anul, respectiv între orele 11:00 şi 14:59 în perioada 1 noiembrie - 28 februarie, preţul final al energiei electrice este de 1,65-1,73 lei/kWh. Preţul rămâne fix pe toată durata contractului, de 12 luni. Oferta nu este disponibilă pentru clienţii cu calitate de prosumator.
Ore Smart PRO este recomandată pentru firme mici care deţin locuri de consum cu contoare inteligente. Mai multe detalii despre preţurile aplicabile pentru PPC Ore Smart PRO sunt disponibile aici.
Pe segmentul rezidenţial, în luna august, datele de consum ale clienţilor care deţin oferta PPC Ore Smart+ au arătat că aproximativ 22% dintre aceştia şi-au redus ponderea consumului din intervalul 20:00-23:00 faţă de celelalte două luni de vară, respectiv una de iarnă.
Oferta PPC Ore Smart PRO este o opţiune potrivită pentru producători locali din industria alimentară, pentru pensiuni, pentru saloane de înfrumuseţare şi pentru firme care au servere şi echipamente IT funcţionale non-stop. De asemenea, oferta este recomandată pentru mici magazine de proximitate, restaurante, farmacii, spălătorii profesionale şi instituţii publice locale care administrează iluminatul stradal etc.
Clienţii care au contoare inteligente integrate în sistemul de măsurare inteligentă (SMI) nu mai trebuie să îşi transmită indexul, iar facturile reflectă consumul real. Instalarea acestor contoare este realizată de operatorul de distribuţie din fiecare zonă, conform calendarului aprobat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
PPC Energie este furnizorul integrat de energie electrică şi gaze naturale care se ocupă de nevoile a aproximativ 3 milioane de clienţi casnici, companii şi instituţii din toată ţara. Printr-o reţea de circa 80 de magazine moderne, compania pune la dispoziţia oamenilor produse şi servicii gândite pentru confort, eficienţă şi siguranţă.




























