Premierul polonez Donald Tusk a declarat că o „ameninţare directă” a fost dejucată miercuri noaptea la un punct de trecere a frontierei cu Ucraina şi a avertizat că în viitorul apropiat ar putea avea loc noi incidente legate de Rusia. Declaraţiile sale vin la doar o zi după ce o dronă rusească a lovit un punct de trecere a frontierei dintre Ucraina şi Republica Moldova, provocând moartea a două persoane şi rănirea altor câteva, informează Politico.
„Noaptea trecută, datorită cooperării dintre serviciile noastre şi omologii lor ucraineni, a fost dejucată o ameninţare directă la adresa unui punct de trecere a frontierei”, a declarat Tusk joi, într-o conferinţă de presă organizată după o reuniune a liderilor Grupului de la Vişegrad, la Bratislava.
Tusk nu a oferit alte detalii despre natura ameninţării şi nici nu a precizat care dintre cele 18 puncte de trecere a frontierei dintre Polonia şi Ucraina a fost vizat.
Premierul a adăugat că incidentul reprezintă doar o mostră a ceea ce ar putea urma şi a precizat că a primit din partea CIA un „raport destul de precis” privind posibile evenimente în lunile următoare.
„Trebuie să anticipăm diverse scenarii; atât Polonia, cât şi întreaga Europă trebuie să fie pregătite pentru diferite posibilităţi privind situaţia nu doar de pe frontul ruso-ucrainean, ci şi de-a lungul flancului estic al UE.”
Incidentul de la punctul de trecere a frontierei dintre Republica Moldova şi regiunea Odesa din Ucraina s-a soldat cu moartea a două persoane, determinând-o pe preşedinta Maia Sandu să solicite un sprijin european suplimentar în domeniul apărării aeriene pentru Ucraina.
Rusia a lovit, de asemenea, un punct de trecere a frontierei dintre Republica Moldova şi Ucraina în luna august.
„După cum ştiţi, Rusia a recurs deja la atacuri provocatoare asupra punctelor de trecere a frontierei – de exemplu, în Republica Moldova. Ne aşteptăm la acţiuni similare care să vizeze punctele de trecere a frontierei cu Ucraina din alte ţări, inclusiv din Polonia”, a declarat Tusk.
În august, după o informare cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, Tusk a avertizat că „escaladarea din partea Rusiei continuă” şi a cerut mai mult sprijin aerian pentru Ucraina, afirmând că acesta este „crucial pentru securitatea noastră”.
El a declarat că următoarele şase luni vor fi decisive şi a precizat că nu trebuie exclusă posibilitatea unor provocări împotriva statelor membre NATO.
CIA nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.




























