Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că, dacă preşedintele României va considera că formula de deblocare a crizei politice o reprezintă alegerile anticipate şi vor fi îndeplinite condiţiile pentru organizarea acestora, atunci PNL nu va sabota această formulă.
”În condiţiile în care nu se va ajunge sub nicio formă - ceea ce nu îmi doresc, pentru că sunt lucruri serioase pentru această ţară -, să avem un guvern, următoarea formulă prevăzută de Constituţie este, la un blocaj care nu se mai termină sau la un guvern care încă o dată nu trece, se îndeplinesc condiţiile pentru a organiza alegeri anticipate. Dacă aceste condiţii se vor îndeplini şi preşedintele României va considera că asta este soluţia de deblocare, noi nu vom sabota această formulă”, a afirmat Ilie Bolojan, joi seară, la B1 TV.
El a explicat că alegerile anticipate nu sunt cea mai facilă soluţie, dar sunt prevăzute de Constituţie.
”La urma urmei, dacă nu avem înţelepciunea să găsim o formulă ca lucrurile să funcţioneze, dacă în continuare partidele nu ies din poziţiile pe care le au, PNL a fost consecvent în toată această perioadă. Am explicat care sunt efectele atitudinii iresponsabile a PSD-ului. Uitaţi-vă unde am ajuns. Atunci, sigur, anticipatele nu sunt cea mai facilă soluţie, dar sunt o realitate prevăzută de Constituţie”, a transmis Ilie Bolojan.
