Fostul primar al comunei vâlcene Lăcusteni Marin Puchin a fost trimis în judecată de DNA Piteşti, alături de alte persoane, într-un dosar de fraudare de fonduri europene în care prejudiciul depăşeşte 8,7 milioane de lei. Fostul primar ar fi depus acte false în cadrul unui proiect privind alimentarea cu apă şi canalizarea în comună, inclusiv o autorizaţie sanitară de funcţionare pentru apă potabilă pentru care ar fi recoltat probe de apă din altă localitate, având în vedere că în puţurile forate apa conţinea amoniu peste limitele normale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Marin Puchin, la data faptei primar al comunei Lăcusteni, judeţul Vâlcea, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, a unui fost reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, a unui alt fost reprezentant al aceleiaşi societăţi comerciale, pentru complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, şi a unui fost diriginte de şantier, pentru complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Potrivit DNA, în contextul realizării unui proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile vizând "Alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apei uzate în comuna Lăcusteni, jud. Vâlcea”, în perioada 2010-2011, Marin Puchin, la acea dată primar al comunei, ar fi depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe înscrisuri false ce conţin date necorespunzătoare realităţii cu privire la lucrările executate (situaţii de plată, devize, centralizatoare, rapoarte de execuţie, declaraţii de cheltuieli, procesul-verbal de recepţie al terminarea lucrărilor, autorizaţia sanitară de funcţionare pentru sistem apă potabilă, etc.).

O parte dintre aceste documente i-au fost puse la dispoziţie edilului de la acea vreme de către ceilalţi inculpaţi.

"Cu titlu de exemplu, precizăm că «autorizaţia sanitară de funcţionare pentru sistem apă potabilă» ar fi fost emisă pe baza unor probe de apă recoltate din alte surse decât cele pentru care s-a cerut autorizarea. Concret, apa recoltată din puţurile forate, care erau amplasate pe terenul unei foste secţii de mecanizare, conţinea amoniu peste limitele normale. Pentru a obţine probe «curate», inculpatul Puchin Marin ar fi mers personal într-o comună învecinată de unde ar fi recoltat probe de apă pe care le-a depus ulterior la Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea", arată DNA.

Prin aceste demersuri, inculpaţii ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene în valoare de 8.757.329 lei, sumă cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă în dosar.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Vâlcea cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.