Ministerul Justiţiei a elaborat două acte normative, care au fost finalizate marţi, unul dintre ele vizând graţierea, nu şi aministia, a anunţat ministrul Justiţiei, Florin Iordache, la finalul şedinţei de Guvern prezidate de preşedintele Iohannis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Justiţiei a precizat că unul dintre actele normative vizează graţierea, nu şi amnistia, nefiind incluse şi faptele de corupţie şi faptele grave.

Al doilea act normativ vizează "hotărârile Curţii Constituţionale privind anumite fapte care trebuie să fie mai bine precizate".

Iordache a declarat că cele două acte normative au fost finalizate marţi şi au fost trimise spre consultare CSM şi celorlalte instituţii abilitate, iar în cursul acestei zile vor fi puse în dezbatere publică. 

”Ministerul Justiţiei a elaborat două acte normative care sunt în dezabatere publică. Aceste două acte au fost finalzate ieri, au fost trimise spre consultare la CSM, Înalata Curte, Parchet General şi cele două acte normative vizează graţierea şi nu amnistia, graţierea nu vizează fapte de corupţie, fapte grave şi care vizează recuperarea prejudiciului, iar cel de-al doilea act normativ vizează hotărârile CCR, care stabileşte pentru anumite fapte să fie mai bine precizate. Cele două acte normative pe care Ministerul Justiţiei le-a asumat prin prezenţa mea şi semnătura mea au fost transmise tuturor celor interesaţi”, a declarat Florin Iordache, la finalul şedinţei de guvern.

El a precizat că în momentul în care vor fi avizele de susţinere sau nu cu modificări sau fără, discuţia se va relua în Guvern.

”Ceea ce apare în spaţiul public că există un proiect mare de modificare a Codului Penal sau a Codului de Procedură Penală sunt nişte proiecte pe care şi le-a asumat şi sunt în dezbatere la Parlament. Singurul lucru pe care şi-i l-a asumat Ministerul Justiţiei este acela de a pune în concordanţă deciziile CCR cu legislaţia în vigoare şi, în plus, acea OUG mai vizează şi transpunerea unei directive care vizaeză liberul acces la justiţie. Acestea sunt cele două acte, începând de azi, le puteţi vizulaiza”, a arătat Iordache.

Premierul Sorin Grindeanu a precizat, la rândul său, că în proiectele promovate de Ministerul Justiţiei abuzul în serviciu şi conflictul de interese nu se dezincriminează, ”dar se clarifică aceste lucruri în concordanţă cu deciziile Curţii Constituţionale”.

”Nu se dezincriminează abuzul în serviciu, conflictul de interese, dar se clarifică aceste lucruri din punctul de vedere al Ministerului Justiţiei în concordanţă cu deciziile Curţii Constituţionale. Orice decizie a CCR este obligatorie, nu ne putem face că nu avem”, a afirmat premierul.

El a spus că această clarificare pe care Ministerul Justiţiei o face acum şi o transmite spre dezbatere publică este viziunea MJ.

”Dar nu se dezincriminează, nici în propunerile venite azi dimineaţă”, a subliniat premierul.

Întrebat dacă se modifică definiţia abuzului în serviciu, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a spus că aceasta se modifică ”în concordanţă cu decizia CCR”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.