Un avocat din Baroul Prahova şi un alt bărbat sunt cercetaţi sub control judiciar de DNA pentru trafic de influenţă după ce i-ar fi cerut 25.000 de euro unei persoane cercetate într-un dosar al Parchetului Judecătoriei Târgovişte susţinând că vor obţine schimbarea încadrării juridice. În realitatea, acea persoană nici nu era cercetată pentru tentativă de omor, cum susţineau cei doi, care ar fi primit 20.000 de euro din suma cerută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând din 1 august, faţă de doi inculpaţi, dintre care unul avocat în cadrul Baroului Prahova, pentru trafic de influenţă.

"În luna februarie 2022, inculpatul, în calitate de avocat în Baroul Prahova şi împreună cu celălalt inculpat, i-ar fi pretins unei persoane (martor în cauză) suma totală de 25.000 euro, din care ar fi primit în perioada februarie-aprilie, în două tranşe, suma totală de 20.000 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui magistrat şi promiţând că îl va determina pe acesta din urmă să schimbe încadrarea juridică din infracţiunea de tentativă de omor în infracţiunea de loviri sau alte violenţe, într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, în care martorul avea calitatea de inculpat", a transmis, marţi, DNA, într-un comunicat de presă.

Avocatul din Prahova îi asigura asistenţa juridică persoanei într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, iar pretinderea şi primirea sumelor de bani s-ar fi făcut în cadrul unor întâlniri avute de avocat şi de celălalt inculpat cu persoana respectivă.

În realitate, acea persoană era cercetată în dosarul respectiv pentru infracţiuni comise cu violenţă şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, dar nu şi tentativă de omor.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti ori de câte ori sunt chemaţi, să nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.