Primarul ales al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, într-un interviu difuzat duminică după-amiază, că până acum nu a pierdut niciun rând de alegeri, inclusiv alegerile din PNL la care a candidat, decât la ”masa verde”. El a precizat că, în cursa pentru Primăria Capitalei, nu a dorit să publice un sondaj care era comandat de PNL şi care l-a dat drept câştigător.
”Am reuşit să avem rezultate foarte, foarte bune. N-am pierdut niciun rând de alegeri, până în acest moment, inclusiv interne. Am pierdut la masa verde, este drept, când a trebuit să renunţ la poziţia de preşedinte al PNL în Bucureşti. Dar ca alegeri interne sau externe n-am pierdut niciun scrutin de alegeri până acum”, a declarat Ciprian Ciucu, duminică, la Digi24.
Primarul ales s-a referit şi la sondajele din campania electorală, precizând că o singură cercetare de piaţă l-a arătat la 29 la sută, însă aceasta nu a fost publicată.
”Să ştiţi că a fost un singur sondaj... au fost două case care au dat două sondaje aproape de scopul final - una dintre ea este a domnului Ştefureac, dar nu a intuit bine ordinea. Noi aveam sondaje (...) care m-au arătat la 29%, desprins de pluton. Nu l-am făcut public pentru că am avut un backlash, o reacţie foarte puternică din partea competitorilor, că PNL minte cu sondaje. Eu am tot spus că, de când a venit Ilie Bolojan preşedinte PNL, noi nu minţim cu sondaje. Adică nu coafăm sondajul”, a mai declarat primarul general ales.
Ciprian Ciucu a câştigat alegerile pentru funcţia de primar geberal al Capitalei în urma scrutinului din 7 decembrie.
El a fost urmat de Anca Alexandrescu, susţinută de AUR, Daniel Băşuţă, candidatul PSD, şi Cătălin Drulă, candidatul USR.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...








