Procurorii DIICOT arată în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată fostul ministru al Economiei Adriean Videanu în dosarul Romgaz că fostul demnitar a încercat, prin mai multe memorandum-uri trimise spre semnare Guvernului, să mascheze ajutorul dat omului de afaceri Ioan Niculae în ceea ce priveşte achiziţia de gaz metan ieftin din producţie internă şi să paseze răspunderea către semnatarii memorandum-urilor, în condiţiile în care acestea se avizează şi de alte instituţii implicate, precum Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii, dar mai ales către instituţia Guvernului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii arătată că Videanu şi Niculae erau vechi parteneri de afaceri, în ciuda faptului că fostul ministru a suţinut la audieri că s-a certat cu patronul Interagro.

"Din cadrul Ministerului Economiei a fost cooptat  în gruparea infracţională inculpatul Adriean Videanu, ministrul Economiei în perioada decembrie 2008- septembrie 2010 (...) Inculpatul Ioan Niculae, care a fost liderul grupului infracţional organizat,  se cunoştea cu inculpatul Videanu încă din anul 1996, ambii fiind asociaţi în cadrul SC Equity SĂ. Inculpatul Adriean Videanu, audiat fiind în prezenţa cauză, a recunoscut că se cunoştea anterior cu inculpatul Niculae, dar a ţinut să precizeze că nu se află în relaţii de prietenie cu acesta, ci chiar în relaţii conflictuale, fapt infirmat de probatoriul administrat în cauză. Astfel, Videanu a adăugat că din anul 1999 nu se mai află în relaţii apropiate cu Niculae, dimpotrivă, relaţiile dintre ei au încetat total, cu atât mai mult cu cât acesta a cerut în 1999 excluderea din acţionariatul societăţii Equity a lui Niculae”, se arată în rechizitoriul procurorilor DIICOT.

Anchetatorii susţin că Videanu a fost de acord cu cerinţele lui Niculae încă de la instalarea în funcţie. "Adriean Videanu, în calitate de ministru al Economiei, a hotărât să adere la grupul infracţional organizat al cărui lider era inculpatul Ioan Niculae, încă de la momentul instalării în funcţia de ministru al Economiei, respectiv decembrie 2008 - ianuarie 2009 şi a contribuit la realizarea scopului grupului infracţional. Videanu a sprijinit grupul schimbând strategia prin care s-a acţionat anterior, pentru a evita o eventuală tragere la răspundere penală, nu prin ordine individuale de ministru, cum procedase anterior ministrul Varujan Voasganian, ci prin procedura Memorandum-urilor, încercând astfel disiparea responsabilităţii către semnatarii memorandum-urilor, în condiţiile în care acestea se avizează şi de alte instituţii implicate, cum ar fi Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii, dar mai ales către instituţia Guvernului”, se mai arată în rechizitoriu.

Astfel, Videanu, în calitatea să de ministru al Economiei, a iniţiat şi a susţinut în guvern trei memorandum-uri, respectiv Memorandumul cu nr. XVC/170189 din 17 martie 2009, Memorandumul nr.I/2220 din 17 iunie 2009 şi Memorandumul cu nr.I/4427 din 09.02.2010. "De asemenea, în realizarea scopului grupului infracţional la nivelul Ministerului Economiei s-a redactat forma de proiect a unei Ordonanţe de Urgenţă cu privire la consumatorii intreruptibili. Astfel, la iniţiativa Ministerului Economiei, prin ministrul economiei Adriean Videanu, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 54 din 27 mai 2009, aprobată ulterior prin Legea nr.332 din 13 noiembrie 2009. Conform acestor acte normative, în perioada iunie 2009 – octombrie 2010, pentru consumatorii eligibili care optau pentru statutul de consumator intreruptibil, furnizarea gazelor naturale s-a dispus a se efectua doar din producţia internă, în condiţiile în care preţul gazelor din producţia internă era cu mult mai mic decât cel al gazelor naturale din import”, se mai arată în rechizitoriu.

DIICOT susţine că la nivelul Ministerului Economiei se cunoştea îndeaproape situaţia debitelor foarte mari pe care SC Interagro le înregistra raportat la Romgaz SA dar, cu toate acestea, Videanu a susţinut în şedinţa de Guvern aprobarea continuării acordării de discount-uri comerciale la livrarea gazelor naturale, omiţând cu rea-credinţă a informa Guvernul şi pe prim-ministrul Emil Boc cu privire la datoriile pe care le are de încasat Romgaz de la SC Interagro, ceea ce a dus la aprobarea Memorandum-ului în forma propusă şi susţinută de Videanu. "Relevantă în sensul confirmării celor menţionate mai sus este declaraţia inculpatei Ioana Apan, din care rezultă că livrarea de gaze doar din producţia internă a fost susţinută intens şi categoric de Adriean Videanu. Declaraţia acesteia este deosebit de relevantă, având în vedere faptul că şi din declaraţia inculpatului Tudor Şerban (fost secretar de stat pentru energie în timpul mandatului ministrului Videanu) rezultă că Apan era foarte apropiată de Videanu, acesta din urmă consultând-o deseori pe problematica Romgaz”, se mai arată în rechizitoriul DIICOT.

Procurorii susţin că, în realitate, Videanu a continuat politica anterioară a ministrului Economiei Varujan Vosganian, de a livra gaze naturale către SC Interagro indiferent de situaţia debitelor înregistrate de acesta societate. (...) "În legătură cu SC Interagro, numitul Marcel Piteiu (inculpat decedat în timpul urmăririi penale - n. r.) a mai subliniat că ministrul Videanu i-a dat lui ordin verbal să rezolve problema livrării gazelor naturale pentru cel puţin o lun[, respectiv până se va reuşi emiterea unui memorandum, act pe care îl aşteaptă ca pe pâinea caldă”, se mai menţionează în rechizitoriu.

În dosar a fost audiată şi Daniela Lulache, membru în AGA-SNGN Romgaz SA, din partea coacţionarului Fondul Proprietatea. Lulache a arătat că este cel puţin incorect ca o societate comercială cum este Romgaz SA să acorde reduceri altei societăţi comerciale, respectiv SC Interagro, în situaţii de criză economică, Guvernului revenindu-i sarcina de a interveni în ajutorarea ramurilor economice, dar nu prin acordarea în această modalitate a reducerilor de preţ, ci prin acordarea de ajutoare sociale.

Tot în contextul reeşalonărilor de plăţi, procurorii menţionează declaraţia inculpatei Ioanei Apan, din care rezultă că Videanu le-a cerut expres să susţină amânări la plata pentru Interagro, fără să mai fi făcut astfel de solicitări şi raportat la alte societăţi comerciale. "Mai mult, Apan Ioana a mai arătat că Videanu i-a solicitat să se implice personal în elaborarea memorandum-urilor, opunându-se însă adoptării de măsuri radicale faţă de SC Interagro. (...) În aceleaşi sens, suspectul Marcel Piteiu a arătat că inculpatul Adriean Videanu i-a solicitat explicit doar cu privire la SC Interagro ca ratele de eşalonare/reeşalonare să fie mai mici, iar termenele de scadenţă să fie mai lungi, astfel încât societatea să poată primi gaze naturale cu aplicarea de discount-uri. Iar în luna februarie 2009, când se sistase livrarea de gaze naturale de către Romgaz, suspectul Piteiu a menţionat că Videanu i-a solicitat expres să identifice soluţii pentru a se putea relua livrarea de gaze”, mai spun procurorii DIICOT.

Anchetatorii mai susţin că Videanu, ca şi Varujan Vosganian, a numit în Consiliul de Administraţie al Romagaz persoane fără pregătire specifică, uşor de manipulat. "Adriean Videanu a numit în componenţa AGA/CA a Romgaz, ca şi ministrul Varujan Vosganian, persoane fără pregătire de specialitate, scopul fiind acelaşi, de a putea cu mai multă uşurinţă să-şi impună deciziile prin care să sprijine realizarea scopului asumat al grupului infracţional. De pildă, numitul Marcel Piteiu (ce a avut calitatea de suspect în dosar), care a avut calitatea de director general al Romgaz şi făcea parte din C.A. al societăţii, întrebat fiind explicit cu privire la principiul nediscriminării pe linia livrării gazelor naturale, a declarat că nu cunoaşte acest principiu. Tot astfel, şi inculpatele monica Bogatoiu şi Adriana Oros, membre în AGA a Romgaz, au declarat că nu cunosc noţiunile elementare în domeniu, de furnizor, consumator sau consumator intreruptibil, inculpata Bogatoniu recunoscând, de altfel, că nu a citit niciodată legislaţia din domeniul gazelor naturale”, se mai arată în rechizitoriu.

DIICOT mai arată că, iniţial, Adriean Videanu, fie în cuprinsul memoriilor depuse, fie direct în declaraţia din luna martie 2016, când a dobândit calitatea de inculpat, a subliniat faptul că memorandumurile nu sunt acte ce aparţin Ministerului Economiei, ci Guvernului României, încercând astfel să ,,pasezeˮ răspunderea penală pe seama altor factori decizionali. „Numai că, din cuprinsul probatoriului administrat în cauza nu rezultă implicarea infracţională a niciunui alt semnatar al acestor Memorandumuri, respectiv Emil Boc, prim ministrul Guvernului României sau Gheorghe Pogea,  ministrul finanţelor, sens în care faţă de persoanele anterior precizate ce au făcut parte din Guvernul României în perioada în litigiu, respective 2009-2010, se va dispune o soluţie de netrimitere în judecată”, se mai arată în rechizitoriu.   

Procurorii mai arată că Videanu şi Niculae nu vorbeau prin telefon "deorece este evident că nu se discutau probleme instituţionale, formale, ci tocmai aspecte care nu trebuiau cunoscute de către alte persoane. "Cei doi inculpaţi au ales să-şi dea întâlnire într-un termen scurt pentru a nu da posibilitatea organelor judiciare de o organiza un eventual moment operativ privind măsurile de supraveghere tehnică şi au discutat personal în spaţii deschise pentru a nu le fi interceptate convorbirile. În plus, Videanu a determinat cu intenţie pe membrii din Guvernul României care au acţionat fără vinovăţie (incluzând pe prim-ministrul Boc Emil şi ceilalţi miniştrii) să adopte trei memorandumuri ce prevedeau acordarea de facilităţi comerciale la vânzarea gazelor naturale”, se mai arată în documentul procurorilor.

Anchetatorii mai spun că Videanu i-ar fi determinat pe membrii Guvernului Boc să adopte cele trei memorandumuri. "Videanu a sugerat, a impulsionat, a folosit metode persuasive asupra membrilor Guvernului. Această determinare a prezentat un procedeu mai amplu, în sensul că din partea iniţiatorului memorandumului, respectiv ministrul economiei, s-au realizat mai multe activităţi. În concret: a pregătit mapele ce conţineau forma tehnoredactată a actului (memorandumului) pentru fiecare membru al Guvernului, ca aceştia să-şi însuşească conţinutul acestora, a susţinut verbal pentru aprobare, dând asigurări/solicitând să adopte pe încredere, prim-ministrului şi miniştrilor, că măsurile sunt verificate şi sunt necesare industriei chimice şi agriculturii din România şi sunt imparţiale, fără să favorizeze vreo anumită persoană. În sensul celor de mai sus, în stenograma şedinţei de Guvern din data de 18 martie 2009, inculpatul Videanu Adriean a rugat participanţii la şedinţă să nu între în detalii tehnice pe care, din păcate, nu le ştiu foarte bine, asigurându-i însă că măsurile propuse sunt măsuri efective şi reale pentru sprijinirea economiei şi că, dacă până atunci, aceste măsuri au fost discriminatorii, de acum ele vor fi nediscriminatorii, subliniind că toată lumea are de câştigat, cu atât mai mult cu cât SNGN Romgaz SA va solicită plata în avans, luându-şi angajamentul că vom face eforturi cu toţii”, se mai arată în document.

Omul de afaceri Ioan Niculae, fost acţionar majoritar şi preşedinte al SC Interagro S.A., şi fostul ministru al Economiei Adriean Videan, alături de alte nouă persoane, au fost trimişi în judecată de către procurorii DIICOT în dosarul "Romgaz-Interagro", pentru constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la delapidare.

Alături de ei sunt trimişi în judecată Mirea Marin, Alesandru Dan-Victor, Palaşcă Viorel, Apan Ioana, Kramer Alpar, Toth Francisc, Stancu Lucian Adrian, Veza Marius Leonte, Ionaşcu Lucia, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.