Elena Udrea ar urma să beneficieze de deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la aplicarea hotărârilor CCR privind prescrierea faptelor penale în două dintre dosarele în care este judecată - Hidroelectrica şi cel privind finanţarea campaniei prezidenţiale din anul 2009, în care este implicată şi Ioana Băsescu. Primul dosar este în stadiul de judecată, pe fond, iar al doilea – în apel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Avocata Elenei Udrea, Silvia Uscov, a declarat pentru News.ro că două dintre dosarele Elenei Udrea ar urma să fie închise ca urmare a prescrierii faptelor., prin decizia de marîi a ICCJ.
„Asta am şi solicitat. Este vorba despre dosarul Hidroelectrica ău cel cu finanţarea campaniei” a declarat pentru News.ro avocata Elenei Udrea, Silvia Uscov. 
Dosarul Hidroelectrica este re rolul Curtii de Apel Bucureşti, ca instanţă de fond, iar dosarul Referendumul,  este în stadiu de apel, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte dosarul „Gala Bute”, în care a fost deja condamnată şi execută sentinţa, Elena Udrea nu poate face contestaţie în anulare, întrucât sentinţa definitivă a instanţei a fost dată înaintea deciziei Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor, a precizat avocata Silvia Uscov.
ICCJ a emis marţi o decizie privind aplicarea hotărârilor Curţii Constituţionale referitoare la prescrierea faptelor care, conform magistraţilor, va duce la încetarea procesului penal sau la clasarea în mii de cauze.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.