Curtea de Apel Alba Iulia a admis, joi, cererea înaintată de către Rodica Baştea de strămutare de la Tribunalul Sibiu la cel din Hunedoara a procesului în care încearcă să demonstreze că este moştenitoare de drept a unei părţi din imobilul de pe strada Bălcescu din Sibiu, pierdut în instanţă de către preşedintele Klaus Iohannis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Alba Iulia, instanţa a admis, joi, cererea de strămutare de la Tribunalul Sibiu la Tribunalul Hunedoara a procesului în care Rodica Baştea încearcă să demonstreze că este moştenitoare de drept a unei părţi din imobilul de pe strada Bălcescu, din Sibiu, pierdut în instanţă de către preşedintele Klaus Iohannis.

Cererea fusese înaintată de către Rodica Baştea, iar Curtea de Apel Alba iulia a acceptat-o, urmând ca motivarea să fie comunicată în zilele următoare.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins, miercuri, ca nefondat recursul făcut de Rodica Baştea împotriva hotărârii Tribunalului Sibiu care admisese cererea de revizuire formulată de locatarii celor două apartamente din imobilul de pe strada Bălcescu din Sibiu, pierdut în instanţă de către preşedintele Klaus Iohannis. Locatarii redevin astfel proprietari ai apartamentelor respective, pe care le cumpăraseră în anii ‘90 de la statul român în calitate de chiriaşi. Decizia Curţii de Apel Alba Iulia este irevocabilă. 

Procesul de revizuire privind cele două apartamente din imobilul de pe strada Bălcescu nr. 29 din Sibiu a început, potrivit informaţiilor de pe portal, în anul 2009, la Judecătoria Sibiu, iar apelul a ajuns la Tribunalul Sibiu. Procesul a fost suspendat în noiembrie 2010 până la soluţionarea procesului aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov şi a ajuns apoi la Curtea de Apel Piteşti, care privea aceeaşi speţă.

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au respins, în 22 februarie, contestaţia în anulare făcută de către Klaus şi Carmen Iohannis, după ce aceştia au pierdut, prin sentinţă a Curţii de Apel Braşov, imobilul din centrul municipiului Sibiu. În plus, cei doi trebuie să achite cheltuieli de judecată către mai mulţi dintre intimaţii din proces.

Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, au pierdut casa din Sibiu în care este sediul unei bănci, în noiembrie anul trecut, în urma unei decizii a Curţii de Apel Braşov, după un proces care a durat mai mult de 16 ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.