Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a cerut Inspecţiei Judiciare să facă verificări cu privire la afirmaţiile liderului PSD, Liviu Dragnea, pentru a stabili dacă a fost afectată independenţa sistemului judiciar. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică la Antena 3 că a fost "coordonat” şi este "o acţiune clară, comandă de la Iohannis” faptul că lui Daniel Horodniceanu i-a fost prelungit mandatul de procuror şef al DIICOT, interimar, în contextul în care preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă pentru înaltă trădare. Dragnea a afirmat că speră ca niciun procuror "să nu rişte atât de mult" să dea curs acestei "demenţe”, afirmând că "foarte mulţi procurori riscă să plătească greu".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Urmare a afirmaţiilor făcute în spaţiul public în data de 10 iunie 2018 de către domnul Nicolae Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, în temeiul art. 30 alin (1) din Legea 317/2004 republicată, Secţia pentru  procurori s-a sesizat din oficiu şi pe cale de consecinţă, a solicitat Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie pentru procurori, efectuarea de verificări cu privire la afirmaţiile prezentate, din perspectiva potenţialului de afectare a independenţei sistemului judiciar", a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, Consiliul Superior al Magistraturii.

Asociaţia “Forumul Judecătorilor din România” a trimis, luni, către Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) o cerere de apărare a independenţei sistemului judiciar faţă de ”atacurile recente ale reprezentanţilor de seamă ai puterii legislative şi ai puterii executive”, după discursurile de la mitingul PSD, dar şi în urma declaraţiilor făcute duminică seară de Liviu Dragnea, la Antena 3. ”Modalitatea de exprimare creează un dubiu greu de înlăturat cu privire la independenţa magistraţilor, cu consecinţa afectării imaginii sistemului de justiţie”, se arată în document.

CITEȘTE ȘI Asociaţia Forumul Judecătorilor cere intervenţia CSM ”pentru a stopa atacurile fără precedent la adresa judecătorilor şi procurorilor”, după discursurile de la mitingul PSD
Tăriceanu: Forumul Judecătorilor e compus din procurori, e de fapt un blog, aşa că opinia lui o trecem la ”şi altele”
CITEȘTE ȘI Tăriceanu: Forumul Judecătorilor e compus din procurori, e de fapt un blog, aşa că opinia lui o trecem la ”şi altele”

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică la Antena 3 că a fost "coordonat” şi este "o acţiune clară, comandă de la Iohannis” faptul că lui Daniel Horodniceanu i-a fost prelungit mandatul de procuror şef al DIICOT, interimar, în contextul în care preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă pentru înaltă trădare. Dragnea a afirmat că speră ca niciun procuror "să nu rişte atât de mult" să dea curs acestei "demenţe”, afirmând că "foarte mulţi procurori riscă să plătească greu". 

"Nu ştiu dacă vor merge mai departe cu demenţa. Ce vă pot spune cu siguranţă este că este o comandă foarte fermă. Adică nu întâmplător a fost pus imediat Horodniceanu (Daniel Horodniceanu, n.r.) să gestioneze interimar la DIICOT, pentru că nu era obligatoriu să-l pună tot pe el. Aia a fost făcută coordonat. <<Te mai ţinem, fă ceva cu aia>>. Sper să nu fie niciun procuror care să rişte atât de mult încât să dea curs la această demenţă. Este o demenţă. Foarte mulţi procurori riscă să plătească greu. Frica pe care o au îi face să nu mai aibă nicun fel de raţiune. Sunt unii care încearcă să se depărteze de această zonă otrăvită, sunt alţii care nu vor să mai participe la aceste execuţii şi abuzuri, şi sunt alţii care ori de frică, ori că aşa simt ei, rămân acolo ca amazoanele până când moare şi ultimul din statul paralel. Da, au de plătit, pentru că există prevederi în Codul penal care nu au fost aplicate, dar o să fie aplicate. Şi vă spun, oamenii au început să vorbească din diverse parchete, sunt destui care abia aşteaptă să înceapă să vorbească, să spună”, a declarat Liviu Dragnea duminică seară la Antena 3.

Liderul PSD a adăugat că sigur este "comandă” de la Iohannis, întrucât "vor Guvernul jos”. Dragnea a subliniat că miza este spargerea coaliţiei de guvernare şi a majorităţii parlamentare.

"Este o acţiune clară, comandă de la Iohannis, fără niciun fel de dubiu. Vor Guvernul jos. Ca un efect secundar, să nu ducem la capăt ceea ce deja produce efecte. Miza principală e să spargă coaliţia pentru a sparge majoritatea din Parlament, pentru a nu finaliza legile justiţiei şi Codurile penale. Şi pentru a nu finaliza legile securităţii naţionale”, a susţinut liderul PSD. 

Întrebat dacă "sunt şanse ca aceste lucruri să se întâmple", Dragnea a spus că nu.

"Categoric nu. Nicio şansă. Sunt absolut convins că nu mor fizic. Dacă nu mor fizic, nu am nicio problemă”, a adăugat liderul PSD.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.