Un bărbat cercetat într-un dosar privind furtul a 100.000 de euro dintr-o locuinţă din Arad şi acuzat de dare de mită după ce i-a oferit 12.000 de euro poliţiştilor care l-au oprit în trafic, pentru a nu face verificări în cazul său şi a-l lăsa să plece, a fost trimis în judecată de DNA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat, persoană fizică, în sarcina căreia s-a reţinut comiterea infracţiunii de dare de mită”, anunţă DNA.

Conform procurorilor, la data de 09 mai 2021, inculpatul, faţă de care se desfăşurau cercetări într-un dosar penal de furt (privind sustragerea unei sume de 100.000 euro dintr-o locuinţă de pe raza municipiului Arad) a fost depistat şi oprit în trafic de către un echipaj de poliţie în cadrul Biroului Poliţiei Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva.

În acest context,  ar fi oferit agenţilor de poliţie suma de 8.900 euro (din cei 12.000 euro promişi iniţial) pentru a-l lăsa să plece şi pentru a nu efectua nici o verificare cu privire la depistarea acestuia.

”În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumei de 8.900 euro ridicată de la inculpat, în vederea confiscării acesteia”, precizează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Alba cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.