Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski consideră că victoria democraţilor la alegerile pentru Congres de la jumătatea mandatului prezidenţial din SUA alimentează „speranţa” unei consolidări a sprijinului acordat de Washington Kievului, potrivit unui interviu difuzat miercuri seara de postul public german ZDF.
„Există, aşadar, speranţă acum, având în vedere acest echilibru de forţe şi faptul că vom beneficia de un sprijin mai mare”, a afirmat liderul ucrainean, adăugând că un sprijin militar şi financiar sporit din partea Congresului american ar putea „influenţa” Rusia şi ar putea duce „la posibile negocieri şi la o eventuală pace”, relatează AFP.
„Dacă Congresul vorbeşte acum despre un sprijin financiar puternic sau despre asistenţă militară, aşa cum face şi demonstrează astăzi Europa, atunci acesta va fi un lucru pozitiv care va avea un impact asupra lui Putin”, a continuat Zelenski.
Vladimir Putin „se va întreba dacă are interesul să continue lupta dacă sprijinul (american, n.r.) nu face decât să crească”, a explicat Zelenski.
Preşedintele ucrainean s-a declarat, de asemenea, „recunoscător faţă de republicani”, dar a considerat că democraţii „îşi exprimă foarte clar sprijinul faţă de Ucraina”.
„Se vorbeşte despre reînnoirea legăturii dintre Statele Unite şi Europa... Prin urmare, există speranţa că se va contura un echilibru de putere şi că vom beneficia de mai mult sprijin”, a mai spus liderul ucrainean, potrivit Reuters.
În ciuda acestui optimism afişat, un responsabil european de rang înalt a mărturisit, sub condiţia anonimatului, că se aşteaptă la „două luni dificile” până la intrarea în funcţie a noului Congres. „Trump va încerca să vândă totul Rusiei acum”, a argumentat el, considerând că noi concesii faţă de Moscova rămân posibile.
În alte declaraţii difuzate de ZDF, Zelenski a abordat subiectul accesului la sistemul satelitar Starlink al companiei SpaceX a lui Elon Musk, precum şi rezervele sale cu privire la poziţia lui Musk faţă de război. „Suntem recunoscători companiei SpaceX pentru că ne-a asigurat conectivitatea. Acest lucru a fost de mare ajutor la începutul războiului”, a declarat Zelenski. „Dar trebuie să fim foarte clari în privinţa asta: cu siguranţă nu ne place poziţia lui faţă de acest război”, a punctat preşedintele ucrainean.
Zelenski a declarat săptămâna trecută că Starlink şi versiunea sa militară, Starshield, utilizată pentru misiunile de atac şi de apărare aeriană ale Ucrainei cu drone, şi-au reluat operaţiunile la nivelurile de dinaintea introducerii restricţiilor. Trump a negat că ar fi fost implicat în decizia privind încetinirea serviciului.
Zelenski a depus eforturi considerabile pentru a aplana relaţia tensionată cu preşedintele SUA, Donald Trump, în special după o întâlnire la Biroul Oval din februarie 2025, când preşedintele ucrainean a fost acuzat că ar fi „nerecunoscător” pentru ajutorul acordat de SUA.
Volodimir Zelenski s-a întâlnit miercuri cu emisarii Casei Albe, Steve Witkoff şi Jared Kushner, pentru a-şi consolida sprijinul american într-un moment în care eforturile diplomatice legate de conflict cunosc o intensificare sub medierea Washingtonului.
Prima-doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, urmează să-i primească joi la Casa Albă pe reprezentanţii rus şi ucrainean în domeniul drepturilor omului, cu câteva zile înaintea unei noi runde de negocieri mediate de SUA, programată la Abu Dhabi în 10 şi 11 noiembrie. Melania Trump a jucat deja un rol în încheierea unui rar armistiţiu local între Kiev şi Moscova săptămâna trecută, care a permis evacuarea unui oraş ucrainean ocupat de pe linia frontului, Oleşkî.



























