Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat luni că orice persoană implicată în acte de corupţie va fi trasă la răspundere şi a promis că operatorul de energie nucleară al ţării Energocom va fi gestionat fără astfel de suspiciuni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Toţi cei care au pus la cale un plan corupt trebuie să primească un răspuns juridic clar. Trebuie să existe verdicte penale”, a declarat Zelenski în discursul său video de luni seara, comentând o ancheta cu privire la un sistem de mită în sectorul energetic al Ucrainei.

„Pedeapsa este inevitabilă. Energoatom furnizează în prezent Ucrainei cea mai mare parte a energiei electrice. Curăţenia în cadrul companiei este o prioritate. La fel ca în sectorul energetic şi în toate industriile”, a punctat preşedintele după ce principalele două organisme anticorupţie ale ţării, NABU şi SAPO au anunţat o operaţiune de amploare menită să neutralizeze influenţa criminală asupra sectoarelor energetic şi de apărare ale statului.

Zelenski nu a menţionat niciun nume, dar, potrivit presei, NABU a efectuat percheziţii inclusiv la omul de afaceri şi prietenul preşedintelui Timur Mindici, numai că ulterior s-a aflat că acesta a reuşit să părăsească ţara chiar cu câteva ore înainte de începerea raidurilor.

Acum presa se întreabă dacă Mindici nu cumva a fost avertizat din timp şi dacă au fost divulgate informaţii şi altor persoane implicate în caz. O altă personalitate vizată de raiduri este ministrul justiţiei, Herman Haluşcenko, fost ministru al energiei.

„Fiecare persoană care a construit scheme de corupţie trebuie să primească un răspuns procedural clar, trebuie să existe sentinţe, iar guvernanţii trebuie să colaboreze cu NABU, cu organele de drept şi să lucreze aşa cum este necesar pentru a obţine rezultate”, a spus Zelenski în discursul său de luni seara.

Biroul Naţional Anticorupţie şi Parchetul Anticorupţie Specializat au făcut publice o parte din înregistrările audio din ancheta privind schema de corupţie la scară largă din domeniul energetic. Operaţiunea are numele de cod „Midas”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.