Votul ratificării acordului privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană încheiat cu Bruxellesul va avea loc la 15 ianuarie, în camera Comunelor, a confirmat un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May la finalul unei reuniuni a Cabinetului restrâns, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Theresa May a dezminţit din nou orice intenţie de a amâna ruptura cu UE, a adăugat el. Ideea poate că a fost evocată de reprezentanţi europeni, însă nu de către Londra, a continuat purtătorul de cuvânt.

”Dezbaterea va începe mâine (miercuri), mai puţin dacă Parlamentul adoptă o moţiune de lucru. Premierul a declarat că va încheia dezbaterea marţea viitoare, la 15 ianuarie, dată la care va avea loc votul”, a declarat el marţi.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Partidul Laburist a precizat pe contul său de Twitter că votul urmează să înceapă la ora locală 19.00 (21.00, ora României).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.