Votul anticipat a început luni în Florida, cel mai mare stat-cheie în alegerile prezidenţiale, în care Donald Trump şi Joe Biden se află cotla cot în sondaje şi care ar putea da sudori reci Americii, în cazul unui rezultat foarte strâns la 3 noiembrie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu 15 zile înainte de scrutin, preşedintele republican în exerciţiu se duce în Arizona, alt stat-cheie foarte râvnit, în două noi etape ale maratonului său de mitinguri pe care l-a început în urmă cu o săptămână, după ce a dat asigurări că s-a ”vindecat” de covid-19.

Candidatul democrat nu are nicio întâlnire pe agendă şi îşi consacră ziua, potrivit presei americane, pregătirii ultimei dezbateri televizate, prevăzute joi.

Partenera de cursă a lui Joe Biden Kamala Harris se duce în Florida, reluându-şi campania pe teren la patru zile după ce a suspendat-o din cauza a două cazuri de contaminare cu covid-19 în anturajul său.

Harris este aşteptată la Orlando şi la Jacksonville, pentru a îndemna la participarea la vot - personală - în avans, în timp ce soţul său, Doug Emhoff, se duce la Miami şi Palm Beach.

Numeroşi alegători care purtau mască de protecţie stăteau la coadă, luni dimineaţa (ora locală) la Primăria din Miami Beach, au constatat jurnalişti AFP.

”Sunt patru ani de când aştept acest vot”; îşi exprimă satisfacţia Jackeline Maurice, o alegătorare democrată, care-şi face selfie arborând un autocolant cu mesajul ”eu am votat”.

Votul anticipat este scrutat cu o atenţie deosebită anul acesta, în contextul în care continuă să bată recordul şi conduce uneori la cozi lungi în statele în care a început.

Cu 15 zile înainte de alegeri, 28 de milioane de americani din întreaga ţară au votat prin corespondenţă sau personal, ceea ce ae putea reprezentam în acest stadiu, aproape o cincime din nivelul total al participării, potrivit organizaţiei independente Elections Project.

Democraţii au îndemnat la un vot în avans masiv, ca măsură de precauţie, din cauza pandemiei.

Tabăra lui Donald Trump denunţă, în schimb, fără să prezinte probe în acest sens, un demers susceptibil de ”trucarea” rezultatului scrutinului şi promite ca alegătorii acestuia să se prezinte la urne la 3 noiembrie, pentru a dezminţi sondaje de opinie care-l dau înfrânt.

BATALIOANE DE AVOCAŢI

Preşedintele în exerciţiu a rămas în urmă în sondaje la ivel naţional şi în majoritatea statelor decisive în vederea obţinerii unei victorii.

Conştient că nu poate lăsa Florida - unde a obţinut o victorie foarte strânsă în 2016 - să treacă în tabăra democrată, Trump şi-a multiplicat mitingurile în acest stat şi a recuperat teren în intenţiile de vot, arată două studii ale unor institute favorabile republicanilor, porivit cărora Joe Biden ar mai avea doar un avans mediu de 1,4 puncte procentuale, de la cele 4,5 puncte procentuale de acum două săptămâni.

Însă fostul vicepreşedinte democrat, care îşi face o campanie într-un ritm mai puţin susţinut şi se abţine să organizeze adunări mari din cauza covid-19, a fost în trei rânduri în acest stat din sud-est, în care vizează mai ales pensionarii, un electorat-cheie, care a votat cu miliardarul republican în urmă cu patru ani, dar care pare să încline cu el anul acesta.

În seara scrutinului, din cauza acestei curse strânse, multe proiectoare vor fi aţintite asupra Floridei, celor 14 milioane de alegători ai statului şi contingentului său mare de 29 de mari electori, consideraţi cruciali în obţinerea majorităţii de 270 de voturi necesare în vederea ajungerii la Casa Albă.

În 2000, alegerile prezidenţiale cu Al Gore şi George W. Bush s-au jucat la câteva sute de voturi de departajare în acest stat, în urma unei bătălii judiciare şi mai multor renumărări.

Potrivit ziarului Miami Herald, cele două tabere şi-au desfăşurat la faţa locului adevărate batalioane de avocaţi, în cazul în care rezultatul alegerilor va fi, din nou, strâns şi hotărâtor în victoria la nvel naţonal.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.