”Vă rog, fără surprize”, îi cere Merz lui Trump la întâlnirea cu Putin în China. ”Rămâneţi în echipa Europei şi în echipa Ucrainei”

Cancelarul german Friedrich Merz îi cere vineri preşedintelui american Donald Trump să nu creeze ”surprize” la întâlnirea sa prevăzută în China, săptămâna viitoare, cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează AFP.

”Vreau să reiterez foarte clar mesajul nostru adresat Statelor Unite: vă rog, fără surprize”, le-a declarat unor jurnalişti, în marja unui summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), la Dublin, Friedrich Merz.

”Rămâneţi în echipa Europei şi în echipa Ucrainei şi să lucrăm împreună la o adevărată pace în Ucraina”, a cerut cancelarul german.

Şeful Guvernului de la Berlin îi transmite locatarului Casei Albe acest mesaj cu câteva zile înaintea unui summit al Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), la Shenzhen, în sudul Chinei, în marja căruia este prevăzută o reuniune trilaterală cu Xi Jinping şi Vladimir Putin.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră