Preşedinta Comisei Europene (CE) Ursula von der Leyen îi îndeamnă mietcuri pe liderii europeni ”să se ridice la înălţime” şi să acorde Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de state candidate la aderarea la Uniunea Europeană în cadrul summitului UE, joi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comisia Europeană a dat săptămâna trecută un aviz pozitiv acordării acestui statut Ucrainei şi Republicii Moldova, cu condiţia unei continuări a reformelor, care să le deschidă calea unui lung proces de aderare.

Georgia, care aspiră de asemenea la aderarea la UE, este necesar să întreprindă reforme în vederea obţinerii statutului de stat candidat, potrivit acestui aviz al Comisiei.

”Îi revine acum Consiliului European să ia o decizie şi să se arate la înălţinea responsabilităţii istorice care ne revine”, declară Ursula von der Leyen în Parlamentul European (PE), la Bruxelles.

”Ucraina a dovedit, iar asta înainte de război, că se află pe drumul cel bun. În aceşti ultimi ani ea a realizat în scurt timp mai multe reforme decât timp de decenii. Mulţimită Acordului de Asociere din 2016, ea a pus deja în aplicare 70% dintre reglementări, norme şi standarde UE”, dă asgurări şefa Comisiei.

Ea subliniază însă că ”munca importantă rămâne să fie făcută” în domeniul luptei împotriva corupţiei şi împotriva ”influenţei excesive a oligarhilor asupra economiei”.

”Istoria Uniunii noastre este istoria democraţiilor tinere care se consolidează asociindu-se (...). Este o istorie al cărei capitol viitor este scris azi de către curajosul popor ucrainan şi de către noi, toţi, care trebuie să-l însoţim pe calea Europei. Încă o dată Europa se află într-un moment crucial. Să fim la înălţime!”, îndeamnă ea.

”Cred şi sper că vom fi capabili să obţinem, în acest summit european, un consens pentru a da un semnal aşteptat, cel al acordării unei candidaturi care nu se confundă cu o aderare imediată”, a subliniat în hemiciclu ministrul francez delegat cu Europa Clément Beaune, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE.

În privinţa Balcanilor Occidentali - ai căror lideri urmează să participe joi dimineaţa la un summit cu Cei 27, înainte de reuniunea Consiliului European -, Beaune subliniază că o ”aderare cea mai rapidă posibil” a acestor ţări este ”necesară”.

”Însă aderarea la valorile UE, alinierea la politicile noastre de sanţciuni mai ales, este indispensabilă”, avertizează el, referindu-se la Serbia, o ţară candidată la aderarea la UE, dar care nu s-a alăturat sancţiunilor impuse de către Cei 27 Rusiei din cauza invaziei şi războiului ruse din Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.