Regatul Unit a acceptat o solictare a Uniunii Europene (UE) de prelungire a perioadei aplicării provizorii a acordului comercial post-Brexit, cu scopul de a...
Kremlinul respinge hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) prin care dispune o eliberare ”imediată” a opozantului politic rus Aleksei...
Şefii diplomaţiilor franceză, germană, britanică şi americană urmează să discute joi despre dosarul nuclear iranian, a anunţat miercuri Quai d'Orsay,...
Moscova se declară pregătită să-şi întrerupă relaţiile cu Uniunea Europeană (UE), în cazul în care aceasta decide să-i impună sancţiuni economice...
Statele Unite îndeamnă din nou Turcia să renunţe la sistemul de rachete de tip S-400 pe care l-a achiziţionat din Rusia, părând să închidă uşa unor...
Ungaria dezminte faptul că Bruxellesul i-ar fi cerut să-şi reformeze legislaţia cu privire la licitaţii publice - în vederea unei reducei a unor fraude...
Moscova a declarat vineri personae non gratae diplomţai din Germania, Polonia şi Suedia, pe care-i acuză de faptul că au participat la o manifestaţie în...
Reprezentanta în exil a opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia îi îndeamnă pe liderii ruşi, într-un interviu acordat AFP, ”să asculte poporul” care...
Joe Biden propune o prelungire cu cinci ani a tratatului-cheie de dezarmare nucleară New START între Washington şi Moscova, care expiră la începutul lui...
Statele Unite nu vor reveni asupra deciziei controversate a lui Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului, a anunţat viitorul secretar...
Echipa de experţi de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) însărcinată să ancheteze cu privire la originea noului coronavirus SARS-CoV-2 care era...
Preşedintele rus Vladimir Putin îşi exprimă speranţa soluţionării, împreună cu noul preşedinte american Joe Biden, a problemelor celor două ţări şi...
Premierul britanic Boris Johnson, care a fost bolnav de covid-19, i-a transmis joi preşedintelui francez Emmanuel Macron, testat pozitiv cu noul coronavirus, o...
Germania, care deţine preşedinţia Uniunii Europene, mizează pe o autorizare în UE a vaccinului împotriva covid-19 al Pfizer/BioNTech - aprobat în mai...
Preşedintele francez Emmanuel Macron are în vedere o campanie de vaccinare publică împotriva covid-19 ”între aprilie şi iunie”, după un prim val...
Rusia şi Siria au fost acuzate din nou de faptul că recurg la arma chimică, în cadrul unei reuniuni, luni, a statelor membre ale Organizaţiei pentru...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a îndemnat marţi statele membre UE la ”un răspuns rapid şi coordonat” împotriva terorismului şi şi-a reiterat...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko dă asigurări că deţine proba care arată că otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi a fost ”falsificată”...