Sicriul defunctei regine Elizabeth a II-a, învelit în stindardul regal, a părăsit miercuri Palatul Buckingham, în lovituri de tun, ale King's Troop Royal Horse Artillery., relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Coroana imperială este depusă pe o pernă de catifea, înconjurată de flori - trandafiri şi dalii albe.

Înconjurată de Garda regală, regina defunctă este urmată de copii şi nepoţi.

Această procesiune militară urmează să dureze aproximativ 38 de minute, potrivit unui program stabilit cu mare precizie de Palatul Buckingham.

Purtătorii sunt sunt membri ai Queen’s Compagny din cadrul Primului Batalion al Gărzi Grenadieri.

După ani de furie şi dispute, familia regală îşi arată unitatea.

Cei patru copii ai reginei, în acelaşi rând, urmează trupul neînsufleţit al fostei suverane.

William, moştenitorul tronului, îi urmează alături de Harry, care nu mai poartă uniforma militară după ce a renunţat la drepturile regale.

Regele Charles al III-lea şi fiii săi, prinţii William şi Harry urmează, pe jos, afetul pe care este aşezat sicriul reginei defuncte, relatează BBC News.

Ceilalţi copii ai lui Elizabeth a II-a, prinţii Andrew şi Edward şi prinţesa Anne merg, de asemenea, în urma afetului.

Soţul prinţesei Anne, viceamiralul Sir Tim Laurence, şi fiul acesteia, Peter Phillips, dar şi vărul reginei, ducele de Gloucester şi nepotul acesteia Earl de Snowdon, participă la procesiune.

Până la 1.000 de membri ai Forţelor armate britanice iau parte la procesiune, purtând uniformă de gală.

Regina Camilla se îndreaptă către Westminster Hall la bordul unei maşini, dar şi noul prinţ de Walles, contesa de Wessex şi ducesa de Sussex.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.