Preşedinţii rus Vladimir Putin denunţă joi încercări ale Occidentului de a crea ”o lume unipolară”, într-o întâlnire cu omologul său chinez Xi Jinping, la un simmit al Organizaţiei Cooperării de la Shanghai (OCS), în Uzbekistan, şi salută ”poziţia echilibrată” a Beijingului faţă de Războiul rus din Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Încercările de creare a unei lumi unipolare au luat recent o formă absolut urâtă şi total inacceptabilă”, i-a spus Putin lui Xi.

”Noi apreciem mult poziţia echilibrată a prietenilor noştri chinezi în ceea ce priveşte criza ucraineană”, a adăugat el în această primă întâlnire cu liderul de la Beijing de după ce a invadat Ucraina.

”Vă înţelegem întrebările şi îngrijorările. Ne vom prezenta în detaliu poziţia în acest subiect”, a promis Putin, a cărui ţară este vizată de sancţiuni occidentale fără precedent din cauza invaziei Ucrainei, fără să facă alte precizări.

Xi Jinping a subliniat că ţara sa este pregătită să-şi asume rolul de ”mare putere” împreună cu Rusia şi a insistat asupra obiectivului ”stabilităţii” împotriva ”haosului”.

Beijingul nu a aprobat şi nici nu a criticat invazia rusă a Ucranei, însă şi-a exprimat în mai multe rânduri susţinerea faţă de Moscova, afectată de sancţiuni impuse de Occident.

În cadrul acestei întâlniri, Putin a reiterat susţinerea Beijingului de către Moscova în subiectul Taiwanului, unde vizite ale unor demnitari americani de rang înalt, în ultimele săptămâni, au provocat furia Chinei.

”Condamnăm provocarea Statelor Unite”, a declarat Valdimir Putin.

Moscova aderă la principiul ”o Chină unică”, potrivit căruia Taiwanul face parte din teritoriul chinez.

”Sunt convins că întâlnirea noastră de azi (joi) va da un impuls suplimentar consolidării parteneriatului strategic între Rusia şi China”, a dat asigurări Putin.

Întâlnirea lui Xi Jinping cu Vladimir Putin intervine în timp ce ţările lor se confrntă cu puternice tensiuni diplomatice cu Statele Unite.

În acest context, Moscova şi beijingul şi-au afişat în mai multe rânduri cooperarea în ultimele săptămâni, de exemplu participând la exerciţii militare comune.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.