Peste 400 persoane au fost reţinute la evenimentele din Rusia de vineri şi sâmbătă, organizate în memoria lui Alexei Navalnîi, cel mai redutabil oponent intern al preşedintelui rus Vladimir Putin, potrivit grupului pentru drepturi OVD-Info.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Numărul celor arestaţi a trecut de 400 de persoane, arestările fiind operate în  36 de oraşe din întreaga Rusie, printre care Moscova, Sankt Petersburg, Nijni Novgorod, Ekateruburg, Krasnodar, Novosibirsk, Rostov pe Don,  Murmansk, Tomsk, Soci, Vladikavkaz, Magnitogosrk, conform OVD-Info

UPDATE - Numărul celor arestaţi a ajuns la 359, în peste 30 de oraşe, din întreaga Rusie, anunţă OVD-Info

ŞTIREA INIŢIALĂ - Cel puţin 212 persoane au fost reţinute la evenimentele din Rusia organizate după decesul activistului Civic Alexei Navalnîi.

Acesta ar fi cel mai mare val de arestări la evenimente politice din Rusia din septembrie 2022, când peste 1.300 de oameni au fost arestaţi la demonstraţii împotriva unei ”mobilizări parţiale” a rezerviştilor pentru campania militară din Ucraina.

Navalnîi, un fost avocat în vârstă de 47 de ani, a căzut inconştient şi a murit vineri, după o plimbare la colonia penitenciară arctică ”Polar Wolf”, unde ispăşea o pedeapsă de trei decenii, au declarat autorităţile.

OVD-Info, care raportează despre libertatea de întrunire în Rusia, a declarat că cel puţin 212 persoane din 21 de oraşe din Rusia au fost reţinute la mitinguri şi priveghiuri spontane, până sâmbătă, la 11:27 GMT.

OVD-Info a spus că poliţia a reţinut cel puţin 109 de persoane la Sankt Petersburg şi cel puţin 39 la Moscova, cele două mari oraşe ale ţării, unde sunt concentraţi susţinătorii cei mai educaţi şi urbani ai lui Navalnîi.

Grupul a raportat, de asemenea, arestări individuale în oraşe mai mici din Rusia, de la oraşul de graniţă Belgorod, unde şapte oameni au fost ucişi într-un atac cu rachete ucrainene de joi, până la Vorkuta, un avanpost minier arctic, cândva centru al lagărelor de muncă din gulag din perioada Stalin.

Imagini filmate de Reuters la Moscova au arătat că forţele de ordine strâng oameni la pământ în zăpadă, aproape de un loc în care cei îndoliaţi lăsaseră flori şi mesaje în sprijinul liderului decedat al opoziţiei.

”În fiecare departament de poliţie ar putea fi mai mulţi deţinuţi decât pe listele publicate”, a spus OVD-Info.

”Publicăm doar numele acelor persoane despre care avem cunoştinţe de încredere şi ale căror nume le putem publica”.

Reuters nu a putut verifica imediat numărul.

Sutele de flori şi lumânări depuse vineri la Moscova pentru a onora memoria lui Navalny au fost în mare parte luate peste noapte în pungi negre.

Ruşii care şi-au adus omagiile au vorbit despre disperarea şi apatia lor după moartea lui Navalnîi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.