Peste 130 de militari sirieni şi jihadişti au fost ucişi în confruntări armate violente în provincia Alep, în nordul Siriei, anunţă Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), în urma unui atac al unei aripi a reţelei Al-Qaida, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un bilanţ anterior al SOHR anunţa 57 de morţi.

Ministerul sirian al Apărării anunţă că a ”blocat” un ”vast atac” care se afla în continuare în curs.

Este vorba despre ”cele mai violente” confruntări armate de ani de zile în acest sector, în care provincia Alep, aflată sub controlul regimului lui Bashar al-Assad, se învecinează cu ultimul mare bastion rebel jihadist, în Idleb, potrivit SOHR.

Jihadiştii din cadrul grupării Hayat Tahrir al-Sham (HTS), care controlează Idlebul, au lansat miercuri o ”operaţiune” împotriva unor teritorii aflate sub controlul regimului, potrivit SOHR.

Potrivit SOHR, jihadiştii au cucerit sate situate în vestul provinciei Alep şi în sectorul provinciei Idleb aflat sub controlul Guvernului.

Aceste confruntări, care au loc în unele cazuri la mai puţin de zece kilometri de oraşul Alep, aflat sub controlul Guvernului, s-au soldat începând de miercuri cu 132 de morţi, potrivit SOHR.

Este vorba despre 65 de combatanţi jihadişti din cadrul HTS, 18 membri ai unor grupări aliate şi ”49 de de membri ai forţelor regimului”, precizează acest ONG cu sediul la Londra, care dispune de o vastă reţea de surse în Siria.

Confruntări se desfăşoară şi în apropierea unei autostrăzi care asigură o legătură între Alep şi Damasc, asupra căreia  jihadiştii încearcă să preia controlul pentru a întrerupe o axă strategică, potrivit SOHR.

Ministerul sirian al Apărării a anunţat într-un comunicat că jihadişti din cadrul HTS şi aliaţii lor au lansat miercuri dimineaţa un ”atac vast, pe un front larg, cu un număr mare de terorişti care recurg la armament greu în ţintirea unor sate, localităţi şi poziţii militare”.

Pentru prima oară după ani de zile, avioane siriene au participat la raiduri aeriene în zonă, alături de avioane de luptă ruseşti, potrivit SOHR.

Rusia, principala susţinătoare a regimului lui Bashar al-Assad, intervine militar în Siria din 2015 şi desfăşoară cu regularitate atacuri împotriva rebelilor, în nord-vest.

Regimul al-Assad a preluat controlul unei mari părţi a Siriei cu sprijinul aliaţilor rus şi iranian după izbucnirea în 2011 a războiului, care s-a soldat cu peste o jumătate de milion de morţi şi cu milioane de deplasaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.