Vicepreşedintele SUA Kamala Harris depune jurământul. Ea va fi urmată de preşedintele Joe Biden, care va fi învestit drept al 46-lea preşedinte al Statelor Unite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Liderii din Congres urmau să-l întâmpine la intrarea în sediul Congresului.

Joe Biden urmează să depună jurmântul miercuri la prânz (19.00, ora României).

El a ţinut, cu puţin timp înainte să devină al 46-lea preşedinte al Statelor Unite să transmită un mesaj puternic pe reţele de socializare.

"It’s a new day in America" (”Este o nouă zi pentru America”), a scris el pe contul său, urmat de aproximativ 25 de milioane de abonaţi.

Vicepreşedintele amerixan în exerciţiu Mike Pence a sosit, de asemenea, la Capitoliu, după alţi invitaţi de marcă, în vederea depunerii jurământului de către Joe Biden.

Preşedintele Donald Trump nu participă la ceremonie, primul şef de stat în exerciţiu, după Andrew Johnson, care nu asistă la învestirea succesorului său.

Miliardarul a susţinut un ultim discurs în calitate de preşedinte la baza militară Andrews, după care a plecat în Florida la bordul aeronavei prezideţiale Air Force One.

Toţi foştii preşedinţi americani care participă la ceremonie au sosit la Capitoliu, relatează The Associated Press.

George W. Bush şi soţia sa, Laura au sosit primii la sedul Congresului, cu câteva ore mai înainte de învestire.

Barack şi Michelle Obama şi Bill şi Hillary Clinton au sosit la scurt timp după aceea, separat.

Fostul preşedinte Jimmy Carter, în vârstă de 93 de ani, a anunţat că nu participă la ceremonie. El stă acasă, la Plains, în Georgia, în perioada pandemiei, împreună cu soţia sa Rosalynn Carter.

Carter a fost primul fost preşedinte care şi-a confirmat participarea la învestirea lui Donald Trump în 2017.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.