Cel puţin 31.000 de militari ucraineni au fost ucişi în războiul cu Rusia, anunţă duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, o rară recunoaştere a pierderilor înregistrate de către Ucraina de la invazia rusă, la 24 februarie 2022, relatează AFP şi CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceasta este prima oară când şeful statului ucrainean prezintă un bilanţ oficial al pierderilor militare ale Ucrainei după doi ani de război.

”Treizeci şi una de mii de militari ucraineni au murit în acest război. Nu 300.000 şi nici 150.000, cum spun Putin şi cercul său de mincinoşi”, a tunat Volodimir Zelenski la o conferinţă de presă.

”Dar fiecare dintre aceste pierderi este o mare pierdere pentru noi”, a subliniat şeful statului ucrainean.

Victoria Ucrainei împotriva Rusiei ”depinde de voi”, a tunat preşedintele ucrainean, duminică, afresându-se aliaţilor săi din Occident.

El s-a declarat ”sigur” că Congresul american va aproba până la urmă o anvelopă de ajutoare destinată Ucrainei.

”Problema dacă Ucraina va pierde, dacă situaţia va fi foarte dificilă şi dacă va exista un număr mare de victime depinde de voi, de partenerii noştri, de lumea occidentală”, a subliniat el în această conferinţă de presă.

Zelenski a adăugat apoi că este ”sigur că acesta (votul Congresului american) va fi pozitiv”.

Zeci de mii de civili au fost ucişi în părţile ocupate ale Ucrainei, anunţă Zelenski.

Pierderile pe front sunt un secret bine păstrat atât de către Ucraina, cât şi de către Rusia.

Washingtonul estimează pierderile militare ale Ucrainei la 70.000 de morţi şi aproape de două ori mai mulţi răniţi.

Volodimir Zelenski subliniază că nu există altă opţiune decât o victorie în războiul cu Rusia.

”Nu există alternativă” a unei victorii a Ucrainei împotriva Rusiei, a declarat duminică preşedintele ucrainean, adresându-se ţării la o zi după marcarea a doi ani de la invazia rusă.

”Dacă suntem destul de puternici în armament, nu vom pierde războiul, Vom învinge în acest război”, a declarat el.

El le-a mulţumit ucrainenilor pentru rezistenţa de până acum de-a lungul conflictului.

Un summit în vederea unei păci poate avea loc în această primăvară, în Elveţia, a anunţat Volodimir Zelenski.

”Asta nu înseamă că Rusia va accepta acest document”, a declarat el despre o eventuală propunere a unui plan de pace.

Şeful de cabinet al lui Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, a evocat duminică posibilitatea unui summit al Ucrainei şi aliaţilor săi cu Rusia, în vederea unor negocieri cu privire la un acord de pace.

Elveţia urmează să găzduiască în curând o Conferinţă de Pace, cu Volodimir Zelenski, care ar putea să fie urmată, într-o a doua etapă, de altă conferinţă, la care să fie invitată Rusia.

”Există o ipoteză în care am putea să invităm reprezentanţi ruşi, în cazul în care ţara agresoare este vreodată interesată cu adevărat să pună capăt războiului şi să încheie un acord de pace drept”, a declarat Iermak.

În noiembrie 2022, Volodimir Zelenski a prezentat condiţiile în care Ucraina este dispusă să facă pace cu Rusia - şi anume o restaurare a integrităţii teritoriale a Ucrainei şi o retragere totală a trupelor ruse.

Atât timp cât trupele ruse nu părăsesc teritoriul ucrainean, Kievul nu va fi pregătit să discute despre vreun acord de pace, sublinia atunci şeful statului ucrainean.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.