Ministrul italian al Afacerilor Externe, Antonio Tajani, a afirmat sâmbătă că este ţinta unor „criminali cibernetici” care îi difuzează datele personale pe „dark web”, partea ascunsă a internetului, din cauza sprijinului acordat de Italia Kievului.
„De câteva zile, infractorii cibernetici îmi difuzează datele personale pe dark web şi încearcă să obţină alte informaţii, expunându-mă astfel la noi ameninţări şi intimidări”, a scris Tajani pe X.
„Ei implică şi familia mea şi sunt dispuşi să plătească pentru a obţine mai multe detalii despre mine şi cei dragi. Reacţia mea este foarte simplă: nu mă voi lăsa intimidat sub nicio formă”, a continuat şeful diplomaţiei italiene.
„Poziţia noastră faţă de Ucraina este motivul politic pentru care mă aflu în vizorul lor: apărarea libertăţii unui stat suveran, luarea unei poziţii clare în favoarea democraţiei şi a independenţei unei naţiuni - iată ce este periculos în ochii acestor entităţi criminale”, a concluzionat Tajani.
Şefa guvernului, Giorgia Meloni, şi-a exprimat solidaritatea faţă de Tajani în urma acestor atacuri ale „hackerilor pro-ruşi”, considerând că „punerea în vânzare a informaţiilor confidenţiale privind responsabilii instituţionali suscită îngrijorări profunde şi trebuie combătută cu cea mai mare determinare”, într-un mesaj pe WhatsApp.
Guvernul italian oferă un sprijin ferm Kievului, atât pe plan umanitar, cât şi militar.



























