Deputaţii britanici au respins miercuri seara - cu 312 la 308 voturi - posibilitatea unui Brexit fără acord, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această hotărâre nu are caracter constrângător juridic - şi nu exclude o părăsire a Uniunii Europene (UE) de către Regatul Unit -, însă parlamentarii pot să se pronunţe, astfel, prin vot asupra unei amânări a Brexitului.

Parlamentarii britanici urmează să se pronunţe joi asupra unei eventuale amânări a Brexitului, prevăzut la 29 martie.

În cazul în care ei vor hotârî o amânare - care este necesar să fie acceptată de UE -, regatul nu va ieşi din Uniune, aşa cum a plănuit până în prezent, la 29 martie.

Guvernul a depus propria moţiune cu privire la respingerea unui Brexit fără acord (”no deal”) la 29 martie - însă parlamentarii britanici au respins această posibilitate în orice circumstanţe.

Ei au respins, de asemenea, - cu 374 la 164 de voturi - o plecare a regatului din Uniune până la 22 mai, pentru ca să se poată ”gestiona un (Brexit) fără acord”.

Acest amendament a fost propus de către fostul vicepremier Damian Green şi a fost susţinut de conservatori atât din tabăra susţinătorilor unui Brexit dur (Brexiteers), cât şi din tabăra ”Remain”

Amendamentul era cunoscut drept ”compromisul Malthouse”, după numele lui Kit Malthouse, un membru al Guvernului care l-a conceput.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.