Gimnastică: Sabrina Maneca-Voinea şi Petar Vefic, câte trei medalii de aur la Campionatele Naţionale de la Galaţi

Gimnastică: Sabrina Maneca-Voinea şi Petar Vefic, câte trei medalii de aur la Campionatele Naţionale de la Galaţi
FOTO: FRG

Gimnaştii Sabrina Maneca-Voinea şi Petar Vefic au cucerit câte trei medalii de aur la Campionatele Naţionale de la Galaţi, care se încheie sâmbătă.

La senioare, Sabrina Maneca-Voinea a câştigat medalia de aur la sărituri, bârnă şi sol, în timp ce finala la paralele a fost câştigată de Ariana Cotu.

Medalia de aur la individual-compus a revenit Alexiei Blănaru, care a mai obţinut argint la bârnă şi sol.

În competiţia masculină, Petar Vefic a fost medaliat cu aur la cal cu mânere, bară fixă şi la individual-compus. Vefic are 27 de ani, este component al echipei Serbiei şi legitimat la nivel de club la CSM Lugoj.

FOTO: FRG
FOTO: FRG

Medalia de aur la sol a revenit lui Zeno Kiss, la inele şi paralele s-a impus Rafael Szabo, în timp ce Alexandru Urzică, fiul fostului mare campion Marius Urzică, s-a impus la sărituri.

Sala Sporturilor din Galaţi este gazda ediţiei a 79-a a Campionatelor Naţionale.

”Un eveniment cu o semnificaţie aparte pentru sportul românesc. Galaţiul a organizat pentru prima dată Campionatul Naţional de gimnastică în anul 1974, iar acum, după 52 de ani, această disciplină revine în faţa publicului gălăţean”, este mesajul FR Gimnastică.

Competiţiile se încheie sâmbătă, cu Concursul Naţional de gimnastică acrobatică.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră