Siegfried Mureşan, propunerea de premier făcută de preşedintele Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, că se aşteaptă la reducerea inflaţiei şi o creştere economică, după ce Guvernul Bolojan a stabilizat economia. Programul de guvernare pe care-l pregăteşte va continua principiile care au fost sănătoase: să fim responsabili, să gestionăm cu atenţie banul public, să nu risipim banii oamenilor, să investim bani acolo unde e nevoie.
Întrebat, vineri seară, la Digi 24, despre programul de guvernare al Cabinetului care urmează să ajungă la vot în Parlament, Siegfried Mureşan a precizat că se lucrează la acest program şi că la începutul săptămânii viitoare va fi prezentată varianta finală actualizată.
"La finalul lunii iunie ne-am gândit în ce formulă am putea guverna. Am avut atunci o serie de măsuri în vedere. Atunci urgenţa era finalizarea PNRR. Erau şi câteva urgenţe în ceea ce privea Programul SAFE, programul european de apărare. Între timp, urgenţele s-au schimbat într-o oarecare măsură. Ţintele şi jaloanele de implementat pentru atragerea banilor din PNRR au trebuit implementate până la 31 august. Acum urmează negocieri delicate cu Comisia Europeană pentru a absorbi toţi banii", a explicat premierul desemnat, Siegfried Mureşan.
Potrivit acestuia, Programul PNRR va rămâne de actualitate pentru câteva luni de zile, iar în privinţa Programului SAFE se intră în etapa de implementare.
Întrebat dacă va continua măsurile adoptate deja de Guvernul Bolojan sau va renunţa la o parte dintre ele, Mureşan a declarat că Executivul condus de Ilie Bolojan a stabilizat ţara şi a făcut multe lucruri bune pentru România.
"Datorită lucrurilor bune făcute pentru România de acest guvern vom reuşi să intrăm într-o etapă viitoare. Principiile - să fim responsabili, să gestionăm cu atenţie banul public, să nu risipim banii oamenilor, să investim bani acolo unde e nevoie, sunt sănătoase şi voi continua aceste lucruri. Cred că România intră într-o etapă nouă. Vom construi pe baza lucrurilor foarte bine făcute. Economia a fost stabilizată, cred că vom reuşi să reducem inflaţia, vom reuşi să avem rate mai mari de creştere economică", a afirmat Siegfried Mureşan.
El a adăugat că după această perioadă dificilă România va intra într-o "etapă de creştere".




























