Un turist chinez a sărit peste o barieră, a aterizat într-un sit în care este îngropată armata de teracotă, în China, şi a avariat doi războinici de argilă, anunţă sâmbătă autorităţile locale, relatează AFP.
Acest bărbat în vârstă de 30 de ani vizita vineri acest sit arheologic, situat la est de oraşul Xi'an (nord), cunoscut în întreaga lume prin faptul că adăpsoteşte armata de teracotă a primului împărat al Chnei.

Damage to the Terracotta Army statue by a man said to have mental disorder.
— Asian Alerts (@Asian_effects) May 31, 2025
This is one of China's ???????? most important archaeological and cultural sites and a UNESCO World Heritage Site. pic.twitter.com/M4h0CJjNUt
Autorităţile din oraş au anunţat într-un comunicat că el a ”escaladat bariera de securitate şi plasa de protecţie şi a sărit”.
Bărbatul a fost diagnosticat ca ”suferind de probleme mentale” şi s-a deschis o anchetă, se arată în comunicat.
Înainte să fie ”imobilizat”, bărbatul a ”împins şi tras” războinici din argilă şi a avariat două statui.
Groapa în care a sărit are 5,4 metri adâncime, potrivit site-ului sitului arheologic.

Armata de teracotă a împăratului Qin, o atracţie turistică majoră în Xi'an, face parte din Patrimoniul Mondial al UNESCO din 1987.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.