Un tunisian a fost reţinut în Franţa pentru că ar fi plănuit un atentat jihadist împotriva unui muzeu din Paris

Un tunisian a fost reţinut în Franţa pentru că ar fi plănuit un atentat jihadist împotriva unui muzeu din Paris

Un individ în vârstă de 27 de ani, de naţionalitate tunisiană, a fost reţinut şi plasat în arest preventiv pe 7 mai pentru că a pus la cale un atentat împotriva unui muzeu parizian, precum şi împotriva unor membri ai comunităţii evreieşti, a aflat Le Figaro de la Parchetul Naţional Antiterorist.

Potrivit ziarului Le Monde, care a publicat primul informaţia, tânărul viza Muzeul Luvru din Paris.

Bărbatul este suspectat că ar fi pus la cale un plan de acţiune violentă de inspiraţie jihadistă şi că ar fi avut, de asemenea, intenţia de a părăsi Franţa pentru a se alătura „organizaţiei teroriste Stat Islamic în Siria sau în Mozambic”, au declarat sursele Le Figaro.

La sfârşitul perioadei de reţinere, Parchetul Naţional Antiterorist a solicitat luni deschiderea unei anchete judiciare pentru asociere în scopul comiterii de infracţiuni teroriste, precum şi plasarea sa în arest preventiv.

Ancheta a fost încredinţată serviciului special DGSI.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră