Un mic sobor de preoţi ortodocşi ruşi a participat la o procesiune religioasă, din avion, deasupra zonelor sinistrate de inundaţii masive care devastează sudul Rusiei, şi s-au rugat ca inundaţiile să se oprească, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Patru preoţi au survolat teritorii inundate în regiunea Kurgan, au spus rugăciuni şi au purtat cu ei o icoană a Sfintei Maria, potrivit unei înregistrări publicată joi de către o biserică locală.

”Era un zbor planificat al unui avion de tip Antonov 2 (An-2) de monitorizare a revărsărilor de apă, însă servitori de cult s-au alăturat la bord, cu o icoană miraculoasă, unor specialişti în situaţii de urgenţă”, potrivit acestei surse.

Mitropolitul regiunii Kurgan, Daniil, a anunţat că a primit cereri de la mai mulţi locuitori să desfăşoare această procesiune împotriva ”ameninţării inundaţiilor”.

”Dacă participăm împreună la această rugăciune comună, dacă arătăm căinţă şi milă, vom reduce mult amploarea dezastrului”, a declarat Daniil.

Această susţinere din cer intervine în timp ce preşedintele rus Vladimir Putin nu preconizează, în continuare, să se ducă la faţa locului, în pofida gravităţii catastrofei, care a antrenat mii de evacuări şi proteste faţă de autorităţi locale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.