O femeie a murit în estul Australiei, în timpul furtunii Jasper, în seara Crăciunului, iar 120.000 de gospodării au rămas fără electricitate, anunţă marţi autorităţile australiene, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O femeie în vârstă de 59 de ani a murit în urma doborârii unui arbore de rafale de vânt, în regiunea urbană Gold Coast (est), anunţă Jaye Newton de la serviciul de ambulanţă de urgenţă.

”Este ca o zonă afectată de dezastru. Erau copaci pe tot drumul”, declară el presei.

Furtuna Jasper a scos din funcţiune linii electrice în zona Brisbane, capitala regională a Queensland, a anunţat furnizorul local de electricitate Energex.

Energex a constat ”pagube catastrofale şi extinse, ca la scara unui ciclon”.

”Peste 800 de linii de curent (au fost) scoase din starea de funcţiune, (iar) 120.000 de clienţi (au rămas) fără electricitate, va dura zile să restabilim serviciul”, anubnţă pe X întreprinderea.

Serviciile de meteorologie australiene preconizează în ziua de marţi un nou episod grav de furtuni, cu rafale de vânt, grindină şi precipitaţii puternice.

Ele au emis o alertă de inudaţii cu privire la un râu situat la aproximativ 40 de kilometri de Gold Coast.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.