O porţiune din DN 74 A s-a surpat, în judeţul Alba, ca urmare a precipitaţiilor, fiind impuse restricţii pentru maşinile de mare tonaj.
Meteorologii anunţă ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă, dar şi precipitaţii mixte la munte. De asemenea, au emis un cod...
Europa a înregistrat în 2023 un număr-record de zile în care căldura resimţită de corpul uman a fost ”extremă”, din cauza unei temperaturi de peste...
Ploile vor cuprinde toate regiunile până luni, la ora 15.00, în acelaşi interval fiind semnalate şi intensificări temporare ale vântului în regiunile...
Temperaturile vor fi cele specifice acestei perioade în săptămâna 18-25 martie, apoi vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, până la jumătatea lui...
Alunecarea de teren cauzată marţi de ploi importante într-un sat minier în sudul Filipinelor s-a soldat cu cel puţin 68 de morţi, iar salvatori nu mai nicio...
Guvernatorul Californiei Gavin Newsom a instituit starea de urgenţă, în contextul în care vestul Statelor Unite sunt afectate de o furtună de iarnă...
Meteorologii anunţă, miercuri, precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, până vineri dimineaţă, în vestul şi nord-vestul...
Ploi torenţiale care au afectat Rio de Janeiro şi împrejurimile în primele ore ale zilei de duminică s-au soldat cu cel puţin 11 morţi, potrivit unui...
O femeie a murit în estul Australiei, în timpul furtunii Jasper, în seara Crăciunului, iar 120.000 de gospodării au rămas fără electricitate, anunţă...
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi, valabilă până joi la prânz, în 14 judeţe din Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul...
Temperaturile vor fi peste cele specifice, în ultima săptămână a anului, anunţă marţi meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele 4...
Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul şi estul Transilvaniei se află de la ora 10.00 sub cod portocaliu de vânt şi ploi, iar judeţele Giurgiu,...
Reprezentanţii Primăriei Capitalei au anunţat că, în contexutl prognozei meteo care prevede precipitaţii sub formă de ninsoare în Bucureşti, operatorii...
Ploile torenţiale din Republica Dominicană din ultimele 48 de ore au provocat moartea a cel puţin 21 de persoane, dintre care 3 minori, au anunţat duminică...
Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto să aibă în atenţie condiţiile meteorologice atunci când pornesc la drum şi să reducă semnificativ...
ANM anunţă, sâmbătă, cod roşu de furtună pentru localităţi din judeţul Constanţa. În zona vizată s-au acumulat deja precipitaţii de peste 60 de...
Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a afirmat că sunt areale din partea de est şi sud-est a ţării în care seceta...
Meteorologii anunţă temperaturi uşor mai mari decât cele normale, în următoarele patru săptămâni, în cea mai mare parte a ţării, iar precipitaţiile...
Administraţia Naţională Apele Române anunţă, marţi, că, în ultimele 24 de ore, nu au mai fost înregistrate pagube majore în zonele aflate sub coduri...
Nouă case şi două curţi din Buzău au fost inundate în urma precipitaţiilor înregistrate duminică seară.
Precipitaţii nemaivăzute până acum, care în câteva ore au ridicat nivelul râurilor până s-au revărsat, au fost înregistrate în regiunea...
Meteorologii anunţă temperaturi medii peste cele normale până la jumătatea lunii februarie, urmând ca în săptămâna 13 - 20 februarie, temperaturile să...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare cod galben de precipitaţii şi viscol în Carpaţii Meridionali care va fi valabilă...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului la altitudini de peste 1800 m în Carpaţii...