Un tribunal rus a condamnat, joi, la cinci ani de închiosoare, un adolescent, Nikita Uranov, în vârstă de 16 ani, acuzat de faptul că s-a ”antrenat în terorism”, prin plănuirea aruncării în aer a unei clădiri virtuale a serviciilor secrete FSB, în jocul video Minecraft, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nikita Uranov a dost condamnat la cinci ani de închisoare de către un tribunal din Siberia cu privire la faptul că s-a ”antrenat să comită acte teroriste”, a anunţat pe Telegram avocatul său, Pavel Cikov.

Alţi doi acuzaţi, care au colaborat cu anchetatorii, au fost condamnaţi la închisoare cu suspendarea, potrivit aceleiaşi surse.

Acest proces s-a desfăşurat cu uşile închise.

Cei trei adolescenţi au fost arestaţi la Kamsk, în Siberia, în vara lui 2020, din cauză că au distribuit manifeste în susţinerea unui matematician, un activist anarhst din Moscova, judecat cu privire la vandalism.

Anchetatori au anunţat, după ce au analizat telefoanele celor trei tineri, că au găsit discuţi despre planuri în vederea aruncării în aer a unei clădiri virtuale a serviciilor ruse de securitate FSB, creată pe Minecraft.

Jocul video Minecraft prmite construirea unor clădiri virtuale, iar numeroşi utilizatori se inspiră din lumea reală şi recrează uneori oraşe întregi.

Potrivit anchetatorilor, cei trei suspecţi se antrenau, de asemenea, în vederea fabricării unor bombe artizanale - reale - pe care să le detoneze în clădiri abandonate.

Adolescenţii au fost inculpaţi mai întâi cu privire la ”apartenenţă la o organizaţe teroristă”, însă aceste acuzaţii au fost abandonate din cauza lipsei de probe.

La ultima audiere în proces, Nikita Uranov a denunţat ”presiuni” ale autorităţilor în cursul anchetei şi a negat orice plan de atentat, potrivit ziarului Novaia Gazeta.

”Eu nu sunt un terorist”, a insistat el.

Autorităţile ruse sunt cunoscute prin severitatea lor faţă de persoane pe care le suspectează de plănuirea unor acte ”teroriste” sau de vandalism.

În 2020, şapte tineri activişti anarhişti şi antifascişti au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între şase şi 18 ani de închisoare cu privire la activităţi ”teroriste”.

Mai mulţi dintre ei i-au acuzat pe anchetatori că i-au torturat, cu ajutorul unor electrozi, pentru a le smulge mărturisiri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.