Acoperişul clădirii Parlamentului austriac a luat foc vineri dimineaţă, dar incendiul a fost stins rapid, iar pagubele sunt reduse, a anunţat un purtător de cuvânt al Pompierilor din Viena, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Martori au anunţat Pompierii în jurul orei locale 6.30 (7.30 ora României) că fum şi flăcări se ridică din acoperişul clădirii în stil neoclasic din centrul Vienei.

„Pentru că am ajuns atât de repede la faţa locului, cu forţe atât de mari, am putut să stingem focul foarte repede”, a spus purtătorul de cuvânt, adăugând că au fost trimise 17 vehicule pentru a se lupta cu flăcările.

„S-au încheiat toate activităţile post-stingere, iar personalul a putut să se întoarcă în clădire”, a adăugat el.

„Aş spune că pagubele sunt relative reduse, pentru că incendiul a fost mai degrabă pe acoperiş, decât în acoperiş”, a explicat oficialul.

Autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului.

Clădirea Parlamentului, construită în secolul al XIX-lea, urmează să fie renovată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.